Marcelin

Marcelin a fost episcop al Romei de la 30 iunie 296 până în 304, în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Viața lui este cunoscută puțin, iar tradiția păstrată în Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt mucenic, după o cădere urmată de pocăință și de moarte pentru Hristos.

După lista episcopilor Romei numită Catalogul liberian, Marcelin era roman, fiul unui om pe nume Proiect. Primii ani ai păstoririi lui au fost ani de pace pentru creștini, în care numărul credincioșilor a crescut. În 302 cezarul Galeriu a stârnit împotriva Bisericii pe Dioclețian, iar în 303 a început marea prigoană: soldații creștini au fost scoși din oaste, bunurile Bisericii luate, cărțile sfinte arse.

Viața pe care o transmite Biserica Ortodoxă spune că Marcelin, înfricoșat de chinuri, a adus tămâie idolilor. Plângând amar, s-⁠ar fi înfățișat la un sinod de episcopi și preoți strâns la Sinuessa, în Campania, în sac și cu cenușă pe cap, și și-⁠ar fi mărturisit păcatul, hotărând singur să se lepede de demnitatea preoțească. Istoricii arată însă că actele acestui sinod au fost alcătuite la începutul veacului al VI-⁠lea și nu pot fi socotite sigure. Acuzația de jertfire adusă lui Marcelin s-⁠a născut în mediile donatiste din Africa de Nord, iar Fericitul Augustin a respins-⁠o. Liber Pontificalis spune că s-⁠a căit îndată și a murit mucenic.

După viața cuprinsă în sinaxarul ortodox, Marcelin s-⁠a înfățișat înaintea împăratului, a lepădat veșmintele primite de la el și și-⁠a mărturisit părerea de rău. Osândit la moarte, el s-⁠a rugat lui Hristos, Care primește cu milă pe cei ce se pocăiesc, și a așezat de bunăvoie capul sub sabie. Împreună cu el au fost tăiați mucenicii Claudiu, Cirin și Antonin.

Trupul i-⁠a stat neîngropat treizeci și șase de zile, pentru că noul episcop Marcel se temea de blestemul rostit de Marcelin asupra celui care l-⁠ar îngropa. Sfântul Apostol Petru i s-⁠a arătat lui Marcel în vedenie și i-⁠a poruncit să îl îngroape cu cinste, amintindu-⁠i cuvântul că cel ce se smerește se va înălța. Marcelin a fost așezat în cripta din catacomba Priscilei, pe Via Salaria. Liber Pontificalis dă data înmormântării ca 26 aprilie 304.

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 7 iunie, împreună cu cei ce au pătimit cu el. Prologul sârbesc îl amintește la aceeași dată. Bisericile apusene au avut mai demult o zi de pomenire la 26 aprilie. Catalogurile vechi ale Romei nu îl numără printre mucenici, ceea ce se explică de obicei prin tăcerea față de căderea lui.