Sari la conținut

Sfântul

Iona din Leros

Sfânt din insula Leros, pomenit în calendarul Bisericii Greciei.

Prăznuire
28 februariestil vechi 13 martie
Adormit
1561secolul XVI

Viața

Cuviosul Mucenic Iona din Leros a fost monah și a fost ucis de pirați la Lipsi (Leipsoi), în Dodecanez, la 28 februarie 1561. Face parte dintre cei cinci cuvioși mucenici din Lipsi, recunoscuți de Patriarhia Ecumenică și pomeniți împreună în prima duminică după 10 iulie.

În 1550, mai mulți pustnici au plecat din mănăstirea din Patmos și au ajuns pe insula Lipsi, căutând un loc unde lumea să nu-⁠i tulbure și unde să-⁠L laude singuri pe Dumnezeu. Au ales un loc pustiu și neprimitor și au ridicat întâi biserica schitului, sus, deasupra mării, într-⁠un loc greu de ajuns, de frica piraților, închinată Adormirii Maicii Domnului. Au luptat cu stâncile, cu lipsa apei și a hranei, dar le era de ajuns harul lui Dumnezeu. În ciuda înălțimii, pirații au ajuns la schit, iar într-⁠o năvălire au ucis pe monahul Iona din Leros. Mai înainte, în 1558, fusese ucis monahul Neofit Amorghinul; mai târziu au fost uciși Neofit Fazos (1609), Iona Nisirianul (1635) și Partenie (1696). Cei cinci au fost îngropați cu lacrimi de tovarășii lor de nevoință și sunt păstrați în amintire cu recunoștință.

Prăznuiți în aceeași zi 28 februarie