Maxim Popov

Cuviosul mucenic Maxim (în lume Mefodie Grigorievici Popov, 1876-1934) a fost ieromonah al Bisericii Ortodoxe Ruse, țăran devenit monah după moartea soției, osândit la surghiun pentru că se rugase în public și mort în lagărul din ținutul Arhanghelsk. A fost canonizat în 2000 de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, ca noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei.

Familia

S-⁠a născut la 17 iunie 1876 în satul Bolșoi Surmet, ținutul Buguruslan, gubernia Samara, într-⁠o familie de țărani înstăriți și credincioși. Tatăl lui era îngrijitorul unei biserici ce se zidea în sat, cu hramul Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian. Erau cinci copii, dintre care patru au ajuns monahi. În 1900 s-⁠a căsătorit cu Elena Timofeevna Poleakova și au avut șase copii, între 1902 și 1916. După izvorul ucrainean, om adânc credincios, a făcut mai multe pelerinaje la sfintele locuri ale Rusiei, între care pe jos la Lavra Peșterilor, și avea mare autoritate între sătenii lui. După revoluție, în vremea comunismului de război, familiei i s-⁠au luat hrana, vitele și uneltele. În 1922, în vremea epidemiei de tifos, a rămas văduv, pierzându-⁠și și tatăl; după moartea soției a făgăduit să nu se mai însoare și a hotărât să se facă monah.

Monahul și prigoana

În 1926, la mănăstirea Vladimirskaia din Kamenka, episcopul Ioan (Poiarkov) de Davlekanovo, care conducea eparhia Ufa, l-⁠a tuns monah cu numele Maxim și l-⁠a hirotonit ieromonah. Din 1926 a slujit la biserica mănăstirii de maici Sfântul Serghie din ținutul Belebei. În iarna 1927-1928 mănăstirea a fost închisă, făcându-⁠se în ea o colonie pentru copii fără adăpost, dar părintele Maxim și douăsprezece monahii au fost lăsați să slujească în biserică. În 1929 biserica a fost închisă. Din 1930 a slujit la biserica Sfântul Ilie din satul Reabaș, în Bașchiria, fără locuință, trăind la credincioșii parohiei.

La 17 septembrie 1931 a fost arestat la Belebei, unde venise să se roage la praznicul icoanei Maicii Domnului de la Tabîn. Pricina arestării a fost denunțul unui ziarist al gazetei „Gândirea proletară”, care a arătat „vigilență revoluționară”: văzând în piață un preot și o monahie, ziaristul l-⁠a bănuit pe părintele Maxim de agitație printre țărani și a anunțat miliția. A fost osândit la cinci ani de surghiun. Un an a stat în închisoarea din Belebei, apoi trei ani în lagărul din satul Navoloki, ținutul Holmogori, regiunea Arhanghelsk. A murit în 1934 în lagăr, de pneumonie. Înainte de moarte l-⁠a îngrijit un locuitor din Navoloki, Maslov, care l-⁠a și îngropat. A fost reabilitat în 1989 de procuratura Bașchiriei. În 2000 a fost canonizat de Sinodul Arhieresc.