Isidora din Tabenna

Cuvioasa Isidora din Tabennisi a fost o monahă din veacul al IV-⁠lea din Egipt, socotită printre cei dintâi „nebuni pentru Hristos”. A adormit în jurul anului 365. Se pomenește la 10 mai.

Despre viața ei se știu puține lucruri; cele mai multe sunt în Istoria lausiacă a lui Paladie al Galatiei, scrisă în 419-420, la cererea lui Lausus, ofițerul de la curtea împăratului Teodosie al II-⁠lea. Nu se cunoaște nici anul nașterii, nici vârsta cu care a intrat în mănăstirea de maici din Tabennisi, întemeiată de Maria, sora Sfântului Pahomie, aproape de obștea acestuia, prima obște de femei din Egipt. În vremea ei, trăiau acolo vreo patru sute de surori. Isidora se deosebea de ele: umbla prin bucătărie, făcea cele mai grele și murdare treburi, de aceea i se spunea „buretele mănăstirii”, și purta pe cap, în loc de tunsoare sau glugă, o zdreanță, probabil un ștergar de bucătărie. Se făcea nebună și îndrăcită; surorile o disprețuiau și o ocărau, uneori o băteau, și nu voiau să mănânce cu ea, ceea ce ei îi plăcea. Nici una dintre cele patru sute nu a văzut-⁠o mâncând la masă; se mulțumea cu fărâmiturile ștergând mesele și cu spălarea vaselor. Niciodată nu a ocărât pe nimeni, nu a cârtit, nu a vorbit nici puțin, nici mult, deși a fost lovită, batjocorită și blestemată. Își ascundea astfel nevoința, după cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva dintre voi se socotește înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să se facă înțelept”.

În aceeași vreme, pustnicul Pitirim (Piteroum) trăia în pustie, ca om bine cunoscut și cinstit. Un înger i s-⁠a arătat și i-⁠a spus să meargă la Tabennisi, să găsească „vasul ales al harului lui Dumnezeu” după „cununa strălucind deasupra capului ei”. Pitirim a venit, a văzut cununa deasupra Isidorei și i s-⁠a închinat până la pământ, iar ea lui. Când surorile i-⁠au spus că e nebună, el le-⁠a răspuns: „Voi sunteți nebune, iar aceasta e mai mare înaintea Domnului și decât mine, și decât voi; eu mă rog numai ca Dumnezeu să-⁠mi dea la Judecată ce i-⁠a rânduit ei”. Surorile s-⁠au rușinat și, plângând, au cerut iertare de la Pitirim și de la Isidora, iar de atunci au început să o cinstească. Ea, ca să scape de cinstirea oamenilor, a fugit în taină din mănăstire și a murit nu se știe unde, în jurul anului 365.