Taisia

Cuvioasa Taisia a Egiptului a fost o femeie din secolul al V-⁠lea, orfană de părinți evlavioși, care și-⁠a risipit averea în fapte de milostenie, apoi a căzut în păcat, dar s-⁠a întors la pocăință. Este pomenită la 10 mai după calendarul iulian. Viața ei lungă se află în Vețile sfinților ale Sfântului Dimitrie al Rostovului, la care trimit toate celelalte izvoare; izvorul sârbesc notează că pomenirea ei din 10 mai nu se face în alte Biserici ortodoxe.

După viață, Taisia a rămas orfană și și-⁠a cheltuit toată avuția pentru milostenii, între care primirea monahilor în casa ei. Când averea i s-⁠a sfârșit, s-⁠a apropiat de oameni răi și a încetat să mai ducă o viață creștină. Aflând monahii, au trimis la ea pe avva Ioan Colov, în amintirea binelui pe care îl făcuse.

Bătrânul a intrat în casă, s-⁠a așezat lângă ea, s-⁠a uitat în fața ei și, suspinând adânc, a plecat capul și a început să plângă. Taisia l-⁠a întrebat de ce plânge. El i-⁠a răspuns că vede cum își bate joc satana de chipul ei și a întrebat-⁠o de ce nu a voit să-⁠l aibă ca Mire pe Hristos, Mirele cel preacinstit și nemuritor, de ce a disprețuit cămara Lui și s-⁠a dat pe sine satanei.

Cuvintele bătrânului au pătruns-⁠o ca o săgeată de foc și sufletul i s-⁠a umilit. Îndată s-⁠a născut în ea scârbă față de viața păcătoasă și s-⁠a rușinat și de ea însăși, și de faptele ei. L-⁠a întrebat pe Ioan dacă pentru ea mai este cu putință pocăința și, aflând că da, a hotărât să-⁠l urmeze.

El a dus-⁠o în pustie, pe înserat. A doua zi dimineață a aflat-⁠o moartă și s-⁠a întristat, fiindcă nu apucase să se spovedească și să se împărtășească. Atunci i s-⁠a făcut auzit un glas din cer, care a spus că pocăința adusă într-⁠un singur ceas este mai plăcută decât cea care ține multă vreme, fiindcă în aceasta din urmă pocăiții nu au o căldură atât de mare în inimă. Ioan a săvârșit îngroparea Taisiei și, întors la mănăstire, le-⁠a povestit monahilor pocăința ei.