Simon al Vladimirului

Sfântul ierarh Simon (mort la 22 mai 1226) a fost întâi monah la mănăstirea Peșterilor din Kiev, apoi egumen al mănăstirii Nașterii Maicii Domnului din Vladimir și, din 1215, episcop al Vladimirului. Se pomenește (stil vechi) la 10 mai și la 28 septembrie, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate. Izvoarele noastre nu dau data canonizării și arată o încurcare între doi sfinți cu același nume.

Viața

Despre copilăria și viața lui lumească nu s-⁠au păstrat aproape nicio știre, iar și celelalte sunt sărace și rupte. Simon este cunoscut ca autorul a opt povestiri despre opt monahi ai Peșterilor, scrise pentru prietenul lui, monahul Policarp de la Peșteri. Ele sunt cuprinse în mari fragmente în felurite ediții arheologice, iar în întregime în Paterikul Kievului, fără „scrisoarea” către Policarp care le preceda. „Scrisoarea” și „povestirile” sunt de seamă prin amănuntele istorice despre viața cuvioșilor pe care îi înfățișează. A scris „Povestirea despre întemeierea mănăstirii Peșterilor”, în care este povestea unui Șimon Africanovici, binefăcător al bisericii mănăstirii, care fusese mai întâi latin (catolic) și, de la Cuviosul Teodosie al Peșterilor, a învățat să creadă drept în Iisus Hristos, aducând după el la ortodoxie vreo trei sute de suflete, pentru minunile lui Teodosie. În „Povestire” sunt pomeniți pictorii greci care au lucrat în biserică și „cărțile grecești păstrate spre amintire”. V. N. Tatiștev a văzut o copie a unui letopiseț în care Simon, folosind biblioteca cneazului Constantin Vsevolodovici, a însemnat unele întâmplări din anii 1200-1225, lăudând pe cneaz pentru dragostea de luminare; letopisețul acesta nu s-⁠a mai aflat după Tatiștev.

Acest Simon, care a alcătuit o parte din Paterikul Peșterilor, este încurcat de cei mai mulți scriitori cu Sfântul Simon, episcop al Suzdalului și Rostovului, trăitor la începutul secolului al XII-⁠lea, al treilea sau, după alți letopisețari, al cincilea episcop al ținutului Rostov. Trupul lui Simon I se odihnește nestricat în peșterile Kievului, iar Simon al II-⁠lea este îngropat în catedrala Adormirii din Vladimir. Arhiepiscopul Serghie (Spasski), în broșura „Sfântul Simon, episcop al Vladimirului și Suzdalului” (Vladimir, 1899), arată că au existat doi sfinți, Simon I și Simon II, și presupune că pomenirea de la 10 mai a fost rânduită la Kiev mai întâi în cinstea lui Simon întâiul (de la Suzdal), care se odihnește la Lavra Peșterilor; mai târziu, cel mai târziu în secolul al XVII-⁠lea, pe baza Paterikului sau a scrisorii lui Simon al II-⁠lea către Policarp, s-⁠a ivit părerea că cel ce se odihnește la Lavră este Simon al Vladimirului, care a scris acea scrisoare.

Adormirea

Episcopul Simon a adormit în pace la 22 mai 1226; în ajun a primit schima. A fost îngropat în catedrala Adormirii din Vladimir, în sicriu de piatră cu moaștele sfântului.