Leon și Parigorie

Sfinții Mucenici Leon și Parigorie au pătimit la Patara, în Licia, în Asia Mică, în jurul anului 260, probabil în vremea împăraților Valerian și Galien. Parigorie și-⁠a vărsat sângele pentru credință la Patara, iar Leon, martor al nevoinței lui, simțea inima împărțită între bucuria biruinței prietenului și durerea de a nu fi părtaș la ea.

Proconsulul Asiei era plecat la împărați, iar guvernatorul Liciei, care locuia la Patara, a dat, la sărbătoarea lui Serapis, o poruncă prin care toți trebuiau să jertfească acelui zeu. Leon, văzând că păgânii din superstiție, iar unii creștini de frică, se îmbulzeau la idol, a oftat în sine și s-⁠a dus să se roage lui Dumnezeu la mormântul Sfântului Parigorie, pe drum trecând prin fața templului lui Serapis. Păgânii l-⁠au recunoscut ca pe un creștin după cuviința lui. Se deprinsese din copilărie cu asprimea și evlavia vieții ascetice, avea în chip desăvârșit curăția, cumpătarea și celelalte virtuți și purta haine din pânză grosolană de păr de cămilă.

Curând, ajuns acasă, cu gândul plin de moartea slăvită a prietenului, a adormit și, dintr-⁠un vis, a înțeles la trezire că Dumnezeu îl cheamă la aceeași luptă ca Parigorie, ceea ce l-⁠a umplut de bucurie și mângâiere nespusă. Data viitoare când s-⁠a dus la mormântul mucenicului, nu a mai mers pe ocolișuri, ci a trecut cu îndrăzneală prin piață, mărturisind pe Hristos. A fost martirizat; Leon și Parigorie sunt pomeniți la 18 februarie (stil nou).