Leon cel Mare

Sfântul Leon cel Mare a fost episcop al Romei din anul 440 până la moartea sa, în 461. Biserica îl cinstește ca mare apărător al dreptei credințe despre Persoana lui Hristos: scrisoarea lui dogmatică, numită Tomosul lui Leon, a fost primită cu bucurie de Sinodul al IV-⁠lea Ecumenic de la Calcedon. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 18 februarie.

Diaconul Romei

S-⁠a născut spre sfârșitul veacului al IV-⁠lea, în jurul anului 391, într-⁠o familie nobilă. Liber Pontificalis îl arată ca fiind din Toscana. A primit o învățătură aleasă, care i-⁠ar fi putut deschide o carieră în lume, dar el a ales slujirea Bisericii și a ajuns arhidiacon sub papa Sixt al III-⁠lea. Era deja cunoscut în afara Romei: Ioan Casian i-⁠a dedicat o scriere împotriva lui Nestorie, scrisă la îndemnul lui. Spre sfârșitul păstoririi lui Sixt, împăratul Valentinian al III-⁠lea l-⁠a trimis în Galia să împace pe generalul Aetius cu un dregător. Cât timp a lipsit, Sixt a murit, iar la 29 septembrie 440 clerul și poporul l-⁠au ales episcop al Romei.

Tomosul către Flavian

Ca păstor, Leon a unit grija părintească cu o fermitate neclintită în mărturisirea credinței. A mustrat obiceiurile greșite ale unor episcopi, a vorbit în predici împotriva maniheilor din Roma și a luptat cu învățătura lui Nestorie. Apoi s-⁠a ridicat împotriva ereziei lui Eutihie și a lui Dioscor, care învățau că în Hristos există o singură fire.

Eutihie, arhimandrit la Constantinopol, a fost osândit de Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului. În anul 449 un sinod ținut la Efes, numit apoi „tâlhăresc”, a rostit osânda lui Flavian, care a pătimit pentru dreapta credință. Papa Leon îi scrisese lui Flavian o epistolă în care arăta limpede învățătura despre cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, neamestecate și nedespărțite, într-⁠o singură Persoană. La Efes, solii lui n-⁠au putut face să fie citită, iar Leon a cerut un sinod ecumenic. Scrisorile lui către împăratul Teodosie al II-⁠lea și către Marcian, urmașul său, au grăbit adunarea lui.

La Calcedon, în anul 451, au fost de față 630 de episcopi. Sinaxarul grecesc spune că papa a trimis patru reprezentanți și epistola. Citind-⁠o, părinții au strigat că aceasta este credința apostolilor și că prin Leon a vorbit Petru. Dioscor și Eutihie au fost afurisiți, iar învățătura despre cele două firi a fost întărită în definiția Sinodului.

Ocrotitorul Romei

Leon a fost și apărătorul țării sale în fața năvălirilor. În anul 452, când Atila, regele hunilor, înainta spre Roma, Leon a mers cu doi demnitari la tabăra lui, lângă lacul Garda, și Atila s-⁠a retras din Italia. Istoricii discută cât a cântărit în hotărârea hunului cuvântul papei, dar întâlnirea este neîndoielnică. În 455, când vandalii lui Genseric au intrat în Roma, Leon a ieșit înaintea lor cu clerul său și i-⁠a ținut să nu dea foc cetății și să nu verse sânge, deși orașul a fost jefuit. Bisericile Sfântului Petru, Sfântului Pavel și Sfântului Ioan au rămas ocrotite.

Scrierile și sfârșitul

Din opera lui s-⁠au păstrat aproape o sută de predici, despre sărbătorile Domnului, post și milostenie, și vreo sută cincizeci de scrisori. Sinaxarul vorbește de 96 de predici și 143 de scrisori. El a știut dinainte ceasul morții și s-⁠a pregătit patruzeci de zile cu post și rugăciune. A adormit în anul 461, la 10 noiembrie, și a fost îngropat în pridvorul vechii biserici Sfântul Petru, ca cel dintâi papă îngropat acolo. În anul 688 moaștele au fost mutate în transeptul sudic.

Sinaxarul grecesc dă anul morții ca 460 și spune că soborul lui se făcea în Biserica cea Mare a Constantinopolului. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 18 februarie, iar Biserica Romei la 10 noiembrie, ziua adormirii. În Apus a fost numit Doctor al Bisericii în 1754.