Liutberga

Liutberga (numită și Liutbirg sau Liutbirga) a fost o monahă cu mare influență în Saxonia, în secolul al IX-⁠lea, care și-⁠a sfârșit viața ca închisă la Windenhausen (Wendhusen), și a murit în jurul anului 870. Este pomenită la 28 februarie.

Viața ei, Vita Liutbergae, a fost scrisă de un monah din Halberstadt care spunea că o cunoscuse personal, deși manuscrisul păstrat este târziu. Era originară din Salzburg. Gisla, fiica cea mare a unui conte saxon și văduva lui Unwan, a observat-⁠o pentru darurile și priceperea ei și a luat-⁠o dintr-⁠o mănăstire, ca să o formeze ca ajutoare. A ținut-⁠o ca pe o fiică, după cum a spus fiului ei Bernhard pe patul de moarte. Liutberga o însoțea în călătoriile ei, căci Gisla ctitorea biserici și își rânduia treburile în multe locuri. Era cinstită, înțeleaptă, harnică, darnică cu milostenia, evlavioasă, îngrijea de bolnavi și de cei pe moarte, și atât de milostivă încât era numită „mama săracilor”. Ziua conducea gospodăria stăpânei și moșiile ei, iar noaptea se retrăgea la rugăciune.

La moartea Gislei, aceasta a lăsat moștenirea fiului ei Bernhard, cerându-⁠i să ajute la refacerea bisericii, să se îngrijească de surorile lui și să o îngrijească pe Liutberga ca pe o soră. Ea a trăit un timp cu Bernhard, conducându-⁠i casa, dar găsea mereu timp pentru biserică și ținea privegheri toată noaptea. La bătrânețe i s-⁠a îngăduit să se retragă la mănăstirea din Wendhausen, întemeiată de una dintre fiicele văduve ale Gislei. Și acolo primea multe vizite de oameni aleși din împrejurimi, care veneau după sfatul ei și își aduceau fiicele să învețe priceperile ei casnice. Ea postea, se ruga și ajuta pe oricine venea la ea în nevoie. Egumeni și episcopi o respectau și îi încredințau formarea tinerelor fete în credință și în cusut și țesut. Se spune că putea prezice viitorul. A murit în jurul anului 870, o femeie foarte evlavioasă și prețuită, și a fost înmormântată cu cinste în biserică.

Este o sfântă a Apusului, a Bisericii nedespărțite; nu cunoaștem o canonizare sinodală ortodoxă.