Luca

Sfântul Mucenic Luca este unul dintre creștinii din Cartagina, în Africa romană, care au primit cununa muceniciei în anul 250, în vremea prigoanei împăratului Decius. Sinaxarul grecesc îl pomenește la 10 aprilie, împreună cu Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompei și Teodor și cu ceilalți tovarăși ai lor, o ceată de aproximativ patruzeci de pătimitori.

Despre viața lui Luca în parte izvoarele nu păstrează nimic. Numele lui se află în lista celor treizeci și nouă de creștini care au pătimit împreună cu Sfântul Terentie, listă transmisă de sinaxarele grecești, în care mai apar Alexandru, Zenon, Toma, Ilie, Tit, Timotei, Epaminonda, Miltiade și mulți alții. Ceea ce se știe despre el este istoria comună a cetei.

Decius a poruncit ca toți supușii imperiului să aducă jertfă idolilor. Fortunian, dregătorul Africii, a adunat poporul în piața cetății, a așezat la vedere uneltele de chin și a cerut tuturor, fără deosebire, să jertfească. Mulți s-⁠au temut și s-⁠au supus. Terentie și ceilalți creștini însă au mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos și au arătat deșertăciunea idolilor.

Dregătorul i-⁠a despărțit de ceilalți pe Terentie, African, Maxim și Pompei și i-⁠a închis în temniță, iar pe restul a încercat să-⁠i înfrângă prin chinuri. Au fost bătuți cumplit, arși cu fierul înroșit, iar pe răni li s-⁠au pus oțet și sare. Mucenicii nu s-⁠au lepădat de Hristos. După sinaxare, duși în templul idolesc ca să jertfească, s-⁠au rugat lui Dumnezeu, iar idolii s-⁠au prăbușit și templul a căzut. Atunci Fortunian a poruncit să fie tăiați cu sabia. Așa a trecut la Domnul Luca, împreună cu frații lui de nevoință.

Terentie și cei trei tovarăși ai lui au fost ținuți apoi în lanțuri și lăsați fără hrană, iar la urmă au fost și ei decapitați. Creștinii le-⁠au luat trupurile și le-⁠au îngropat cu cinste în afara cetății.

Biserica îi pomenește pe toți acești mucenici ai Cartaginei la 10 aprilie, iar sinaxarul grecesc face pomenirea lor și la 28 octombrie.