Lucius I

Sfântul Lucius I a fost episcop al Romei între 253 și 254. A păstorit doar câteva luni, dar a trecut prin surghiun pentru credință și este cinstit ca mărturisitor.

Era roman de neam, fiu al lui Porfirian. A fost ales probabil la 25 iunie 253, în vremea prigoanei care îl trimisese în surghiun pe predecesorul său, Corneliu. Curând după hirotonie a fost surghiunit și el, dar a obținut încuviințarea să se întoarcă. Sfântul Ciprian al Cartaginei îl laudă în mai multe scrisori pentru că a osândit pe novațieni, care nu voiau să primească înapoi în comuniune pe creștinii căzuți în prigoană și apoi pocăiți.

A adormit întru Domnul la 5 martie 254. Piatra de mormânt i s-⁠a păstrat în catacomba lui Calist, iar moaștele au fost aduse mai târziu la biserica Santa Cecilia din Trastevere. Cartea Pontifilor îl numește mucenic, dar prigoana lui Valerian, în care ar fi pătimit, a început abia după moartea lui, așa că el nu a murit ca mucenic.

Calendarul ortodox occidental îl pomenește la 4 martie, iar Martirologiul Roman la 5 martie. Fiind episcop al Romei înaintea despărțirii Bisericilor, este sfânt al Bisericii nedespărțite.