Vasilco Constantinovici

Dreptcredinciosul cneaz Vasilco Constantinovici al Rostovului (1208 sau 1209 - 1238) a fost cneaz apanajat al Rostovului, fiul cel mare al marelui cneaz de Vladimir Constantin Vsevolodovici și nepot al lui Vsevolod Cuibul Mare. A murit în robia mongolă, la 4 martie 1238, după înfrângerea oștilor rusești de pe râul Sit, pentru că a refuzat să jure credință hanului. Biserica Rusă îl cinstește ca mucenic. Pomenirea lui este la 4 martie și la 23 mai, în Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslavl.

Copilăria și domnia

Vasilco s-⁠a născut la Rostov, la 7 decembrie 1209 (izvorul sârb dă 1208). În 1216, după victoria de la Lipița asupra fraților mai tineri și după așezarea la Vladimir, Constantin și-⁠a lăsat fiul de șapte ani la Rostov, în grija episcopului Pahomie, cunoscut pentru învățătura lui. În 1217, Constantin l-⁠a mutat pe Iuri, învins, de la Gorodeț la Suzdal și a încheiat pace cu el, așa încât copiii lui Constantin au putut moșteni întinsele sale stăpâniri (Rostov, Iaroslavl, Uglici, Belozero, Ustiug) și să le lase urmașilor, fără a pretinde capitala, dată de Constantin la moarte (1218) lui Iuri. După Letopisețul din Tver, o parte din boierimea rostoveană s-⁠a dus după moartea lui Constantin să slujească la socrul acestuia, la Kiev, Mstislav Romanovici, de teama răzbunării lui Iuri, și a luat parte la bătălia de la Kalka (1223).

În 1220, Iuri a organizat o campanie împotriva bulgarilor de pe Volga, ca răspuns la prădarea Ustiugului de către ei în 1217. Vasilco a trimis regimente care au coborât pe Kama și s-⁠au unit în Bulgaria Volgăi cu forțele principale conduse de Sviatoslav Vsevolodovici. În anii următori Vasilco a luat parte personal la campaniile de la Vladimir. Iarna 1221, cu Iuri împotriva bulgarilor, încheindu-⁠se pace la Gorodeț. În 1223, împotriva mongolilor: oastea a ajuns la Cernigov, dar, aflând de înfrângerea rușilor pe Kalka, s-⁠a întors. În 1224, împotriva novgorodenilor: s-⁠a ocupat Torjok și s-⁠a încheiat pace. În 1226, cu Iuri și cu fratele Vsevolod, în ajutorul lui Mihail Vsevolodovici împotriva lui Oleg de Kursk, Mihail ajungând cneaz la Cernigov. În 1228, cu voievodul de Vladimir Ereme Glebovici, împotriva mordvinilor, campanie întreruptă de ploi. Iarna 1229, cu Iuri, Iaroslav, fratele Vsevolod și Iuri de Murom, iar împotriva mordvinilor. Campania a fost în general izbutită, dar a fost o înfrângere parțială a ostașilor lui Iaroslav și ai Constantinovicilor, care se depărtaseră de forța principală. În 1231, cu Iaroslav Vsevolodovici, împotriva lui Mihail de Cernigov, Mihail renunțând la pretențiile asupra Novgorodului, unde Iaroslav s-⁠a statornicit definitiv. În 1229 a fost un incident, în care Iaroslav, care lupta cu Mihail pentru domnia Novgorodului, și Constantinovicii l-⁠au bănuit pe Iuri (soțul surorii lui Mihail) de înțelegere cu acesta, dar la adunarea de la Suzdal din același an toți s-⁠au plecat lui Iuri, având în el tată și stăpân.

Cneazul Vasilco a terminat în Rostov catedrala Adormirii, a cărei zidire o începuse tatăl său. În 1230 a fost de față la sfințirea ei și a cerut atunci unchiului Iuri și episcopului Mitrofan al Vladimirului să-⁠l numească episcop al Rostovului pe arhimandritul Chiril, egumenul mănăstirii Nașterii Maicii Domnului. A primit încuviințare și în anul următor l-⁠a trimis la Kiev să fie hirotonit episcop.

Moartea și cinstirea

La începutul lui 1238, în timpul înaintării tătarilor spre Vladimir, cneazul Vasilco a plecat cu Iuri Vsevolodovici dincolo de Volga. La 4 martie, după bătălia de pe râul Sit dintre mongolo-⁠tătari și ruși, Vasilco, prins, a refuzat să jure hanului și a fost ucis în pădurea Șerenskii: „multă vreme chinuindu-⁠l, l-⁠au dat morții, l-⁠au aruncat în pădurea Șerenskii”. După un timp, trupul a fost găsit, după tradiție, de o femeie, care a spus despre aflarea ei popovicului Adrian, iar acesta a ascuns trupul. Apoi a fost dus la Rostov și îngropat în biserica catedrală a Adormirii. Descriind înmormântarea, cronicarul spune: mult popor ortodox plângea, văzând plecând pe cel ce era tată și hrănitor al celor orfani, mare mângâiere pentru cei întristați și stea luminoasă apusă pentru cei întunecați. Dumnezeu îi deschisese ochii inimii pentru toată rânduiala bisericească, pentru toți oamenii Bisericii, pentru săraci și pentru cei triști, ca un tată iubit. Cu sângele de mucenic și-⁠a spălat păcatele, împreună cu frații săi.

După Letopisețul Nikon, Vasilco era foarte iubit de locuitorii Rostovului, mai ales de ceata lui de ostași, și era înțelept și viclean, „frumos la față, cu ochi luminoși și privire înfricoșătoare, peste măsură de viteaz, dar ușor la inimă”, iar cine îi slujise, mâncase din pâinea lui și băuse din paharul lui, din dragoste pentru el nu mai putea sluji alt cneaz. Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților ca mucenic. Canonizarea se așază în a doua jumătate a secolului XIII sau începutul secolului XIV, dar timpul ei nu se cunoaște. Poetul Dmitri Kedrin i-⁠a închinat în 1942 poemul „Cneazul Vasilco al Rostovului”.

Familia

În 1228 s-⁠a căsătorit cu prințesa de Cernigov Maria Mihailovna. Cununia a avut loc la Cernigov, în biserica Bunei Vestiri, la 10 ianuarie 1228, iar la 12 februarie a ajuns cu soția la Rostov. A avut fiii Boris și Gleb, care după moartea tatălui au împărțit între ei principatul Rostovului: întâiul a luat Rostovul propriu-⁠zis, al doilea Belozero. Soția lui Vasilco, cneaghina Maria Mihailovna, a întemeiat în amintirea soțului, la un kilometru de Rostov, mănăstirea de maici Spasski de pe Nisipuri, a Cneaghinei, în care a fost îngropată în 1271, iar în 1278 și fiul ei Gleb.