Daniil al Moscovei

Sfântul Binecredincios Cneaz Daniil al Moscovei a fost cel mai mic dintre fiii Sfântului Alexandru Nevski și întâiul cneaz din neamul Moscovei. Din el se trag toți cnejii de mai târziu ai Moscovei și, prin ei, țarii Rusiei. Este cinstit pentru blândețea lui, pentru că nu a luat cu forța ținuturile altor cneji și pentru ctitoriile lui. Biserica Ortodoxă Rusă îl pomenește la 4 martie (stil vechi), ziua adormirii, și la 30 august, ziua aflării moaștelor.

S-⁠a născut la Vladimir, la sfârșitul anului 1261, ca al patrulea fiu al lui Alexandru Nevski din a doua căsătorie, cu Vassa, și a primit numele Sfântului Daniil Stâlpnicul. Tatăl lui a murit la 14 noiembrie 1263, când Daniil avea doi ani. Din ținuturile tatălui a primit Moscova, cea mai puțin prețuită. În copilărie a cârmuit-⁠o pentru el unchiul său, cneazul Iaroslav al Tverului, iar el pare să fi domnit singur de pe la 1282. Se spune că în 1272 a primit orașul ca moștenire a sa.

Moscova era atunci un cnezat mic și puțin băgat în seamă, dar așezat pe râul Moscova, între mari drumuri de negoț și de oști. Vremea era una de vrajbă între cnejii ruși. Daniil și-⁠a întărit ținutul nu prin nedreptate sau silă, ci în pace, și este amintit pentru străduința lui neîncetată de a păstra unitatea și de a ocoli vărsarea de sânge. În 1293, când fratele său, cneazul Andrei, cu oști tătărești din Hoardă, a pustiit orașele rusești, Daniil a ieșit împotriva fratelui său lângă Iuriev, dar dorința lui de pace a biruit și lupta nu a avut loc.

În 1300, când cneazul Constantin al Reazanului se pregătea să atace Moscova, Daniil a mers împotriva lui, a învins o cetă tătărască și l-⁠a luat prizonier pe Constantin. Cronica spune că nu a luat pradă și nici ținuturile altor cneji, după obiceiul vremii. Moscova lui a dobândit orașul Kolomna, pe care Constantin l-⁠a cedat pentru a fi eliberat, așa că Daniil stăpânea acum tot cursul râului Moscova. În 1302 nepotul său Ioan din Pereslavl, mort fără copii, i-⁠a lăsat cnezatul, iar Daniil a păstrat Moscova drept capitală. Această unire de ținuturi a fost începutul ridicării Moscovei.

Pe malul râului Moscova a ridicat o biserică și o mănăstire în cinstea ocrotitorului său, mănăstirea Danilov, printre cele dintâi din Moscova, și i se atribuie cea dintâi biserică de piatră din Kremlin, închinată Sfântului Dimitrie al Tesalonicului. Soția lui a fost Maria Glebovna, iar printre fiii lor au fost Iuri și Ioan, zis Kalita, care au făcut Moscova mare.

În 1303 Daniil s-⁠a îmbolnăvit greu, a primit marea schimă și a murit la 4 martie în acel an (5 martie după unele izvoare), în vârstă de patruzeci și doi de ani. Din smerenie a cerut să fie îngropat în cimitirul obștesc al mănăstirii, nu în biserică. Mai puțin de treizeci de ani mai târziu, mănăstirea a fost mutată în Kremlin, biserica a devenit biserică de parohie, iar cimitirul a fost deschis tuturor, așa încât mormântul lui s-⁠a pierdut.

Tradiția spune că pe vremea lui Ioan al III-⁠lea s-⁠a arătat unui tânăr din slujba marelui cneaz și a cerut să fie pomenit, după care s-⁠au rânduit parastase pentru cnejii strămoși. Sub Ivan cel Groaznic, fiul unui negustor, aproape de moarte, s-⁠a vindecat la mormântul lui, iar țarul a refăcut mănăstirea. La 30 august 1652 moaștele lui au fost găsite neputrezite și așezate într-⁠o racla. A fost recunoscut pentru cinstire locală de Biserica Rusă în veacul al XVIII-⁠lea, iar mitropolitul Platon, care i-⁠a scris viața, l-⁠a asemănat cu un mugur care crește încet într-⁠un copac înalt, așa cum Moscova a crescut din început mic.