Gherasim de Vologda

Cuviosul Gherasim de Vologda (mort în 1178) a fost monah, întemeietorul mănăstirii de călugări a Sfintei Treimi de pe pârâul Kaisarov, și este socotit primul făcător de minuni al Vologdei. Potrivit tradiției, el a pus temeiul orașului Vologda. Este pomenit la 4 martie (stil vechi) și în a treia duminică după Rusalii, în Soborul sfinților din Vologda.

Viața

Principalul izvor despre viața lui este „Povestirea despre minunile lui Gherasim de Vologda”, scrisă de un oarecare Toma în jurul anului 1666, cu binecuvântarea arhiepiscopului de Vologda și Marea Permie, Marchel. După povestire, Gherasim s-⁠a născut la Kiev și a fost apoi novice la o mănăstire numită în viață „Glușenski”. Cercetătorii socotesc că aici documentul greșește, pentru că „o astfel de mănăstire nu a existat nici în secolul al XII-⁠lea, nici mai târziu în gubernia Kievului”; se presupune că e vorba de pustnicia Adormirii de la Gnilți sau de mănăstirea Glușița de lângă Lavra Peșterilor din Kiev. Izvorul englez spune că l-⁠ar fi atras Mănăstirea Adormirii de la Gniloe, la Kiev, pentru că acolo Sfântul Teodosie petrecuse Postul Mare în liniște. La treizeci de ani a primit rangul de preot. Povestirea spune că sfântul a venit de la Kiev pe râul Vologda în 1147 (19 august, după un izvor) și a întemeiat pe pârâul Kaisarov o mănăstire de călugări în cinstea Sfintei Treimi. A găsit acolo o mică așezare, a binecuvântat-⁠o și a proorocit că va deveni un oraș înfloritor; din ea s-⁠a ridicat mai târziu Vologda. Gherasim a ales să se retragă în pădurea deasă, lângă pârâul Kaisarov, pentru a trăi în liniște și rugăciune, și a ridicat acolo o biserică a Sfintei Treimi, socotită prima mănăstire din Nord închinată Treimii.

Datarea întemeierii este pusă la îndoială de savanți. Istoricii A. N. Bașenkin și I. P. Kukușkin arată că în secolul al XII-⁠lea nu exista încă o practică a vieții monahale în nord-⁠estul Rusiei. Despre faptele lui de după întemeiere și până la moarte nu se știe nimic. A murit în 1178. O diplomă a patriarhului Adrian din 1691-1692 vorbește despre locul lui de odihnă. Data canonică a morții este 4 martie, dar istoricii îi pun la îndoială exactitatea: ziua se potrivește suspect cu cea sărbătorită de toată Biserica pentru alt sfânt mai cunoscut, Gherasim de la Iordan, mort la 4 martie 475. Izvorul englez adaugă că a primit tunderea în monahism în aceeași zi și că de aceea a luat numele Gherasim; aceasta nu este însă confirmată de celelalte izvoare.

Copiile vieții sfântului sunt foarte rare. Se presupune că a existat o viață mai veche, pierdută la jefuirea Vologdei de către cetele polono-⁠suedeze în Vremea Tulburărilor, în 1612, când a fost nimicită mănăstirea Treimii înființată de Gherasim. O copie se află acum la Muzeul Istoric de Stat din Moscova, alta într-⁠un sbornic din biblioteca Mănăstirii Spaso-⁠Priluțki, o a treia la muzeul din Iaroslavl. În aceasta din urmă se spune că autorul, monahul Iona din Kerjenț, avea la îndemână o „cărticică deosebită, de scriere veche”, în care minunile sfântului erau înfățișate în treizeci și șapte de articole. Studiul științific al monumentului nu a fost făcut.

Cinstirea și canonizarea

După ce polonii au jefuit mănăstirea Treimii în 1612, locul îngropării întemeietorului a fost pierdut și aflat din nou abia după câteva decenii. Cu aceasta se leagă numeroase minuni: după însemnările preotului Grigori Popov, între 1649 și 1666 au fost treizeci și șapte. O minune din 6 iulie 1649 a fost mărturisită de arhiepiscopul Marchel. În 1690 frații Mănăstirii Duhosoșestvenski din Vologda au cerut patriarhului Adrian să îngăduie slăvirea lui Gherasim ca sfânt, dar în 1699, după cercetarea arhiepiscopului Gavriil, cererea a fost respinsă; Gavriil a pus la îndoială veridicitatea minunilor. În ciuda interdicției, cinstirea locuitorilor a continuat. În 1717 biserica de lemn a Treimii, în care se păstrau moaștele, a fost înlocuită cu una de piatră, iar moaștele au fost puse într-⁠o raclă. În 1811 Gherasim era deja în lista oficială a sfinților din Vologda alcătuită de episcopul Evghenie (Bolhovitinov), iar în 1841 canonizarea locală a fost confirmată prin trecerea numelui în Soborul sfinților din Vologda. În 1894 duma orașului Vologda a hotărât să se sărbătorească cu procesiune ziua venirii lui Gherasim la Vologda.

Biserica de piatră a Treimii de pe pârâul Kaisarov, cunoscută ca „Troițo-⁠Gherasimovskaia”, în stil numit „baroc provincial”, a stat mai puțin de un secol și jumătate. A fost închisă în 1930 și dărâmată în anii 1940, iar racla cu moaștele a fost pierdută fără întoarcere. În 2008 s-⁠a pus o cruce comemorativă la locul ei, iar în 2013 a fost sfințită o capelă în cinstea sfântului, ridicată din daniile locuitorilor Vologdei.

Iconografia și monumentul

Cea mai veche icoană a sfântului, din a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, se afla înainte de revoluție în catapeteasma bisericii Troițo-⁠Gherasimovskaia, în stânga ușilor împărătești, și se păstrează acum în muzeul din Vologda; îi înfățișează alături de Gherasim pe Dimitrie de la Priluki și pe Ioan Milostivul. Sfântul se zugrăvește în veșmânt monahal deplin, în sandale, cu dreapta binecuvântând și cu un sul în stânga. După erminia lui Filimonov, Gherasim este „la chip cărunt, cu barbă ca a lui Vasile cel Mare, în veșminte cuvioase”. Un monument al lui a fost dezvelit la 28 iunie 2012 în Vologda, lucrarea sculptorului Oleg Uvarov.