Ludger de Münster

Sfântul Ludger de Münster (Liudger), născut în jurul anului 742 și mort la 26 martie 809, a fost misionar printre frizoni și saxoni, întemeietorul mănăstirii Werden și întâiul episcop al Münsterului, în Westfalia. I se spune apostolul Saxoniei. Ucenic și prieten al lui Alcuin, a câștigat saxonii prin blândețe, mai mult decât armatele lui Carol cel Mare.

Tinerețea și studiile

Părinții lui, Thiadgrim și Liafburg, erau frizoni creștini, bogați și nobili. În 753 l-⁠a văzut pe Sfântul Bonifaciu, apostolul Germaniei, iar impresia a fost mare, mai ales după martiriul acestuia. La cererea lui a fost trimis la școala catedralei din Utrecht, apoi, în 767, l-⁠a însoțit pe Alubert la York, unde a fost hirotonit diacon și a învățat sub Alcuin; după un an s-⁠a întors la Utrecht și mai târziu a revenit la York, unde prietenia cu Alcuin a ținut toată viața. În 772 a plecat acasă, aducând cu sine cărți de preț, și după moartea lui Grigorie de Utrecht (775) a scris viața acestuia. A fost trimis la Deventer să înnoiască capela distrusă de saxonii păgâni și să găsească moaștele Sfântului Lebuin.

Misiunea printre frizoni

Hirotonit preot la Köln, la 7 iulie 777, a primit misiunile din Frizia de Răsărit, cu centrul la Dokkum, locul martiriului lui Bonifaciu. După șapte ani, în 784, Widukind i-⁠a îndemnat pe frizoni să-⁠i alunge pe misionari și să ardă bisericile. Ludger a scăpat cu ucenicii și în 785 a fost la Roma, primit de papa Adrian I, apoi s-⁠a retras la Montecassino, unde a trăit după Regula Sfântului Benedict, fără a face legăminte. Sosirea lui Carol cel Mare la Montecassino, în 787, a pus capăt retragerii. A fost numit misionar în cinci ținuturi la est de râul Lauwers, în care cunoștea limba și obiceiurile oamenilor. A lucrat și pe insula Bant, scufundată de atunci, și pe Helgoland, unde a dărâmat rămășițele păgânismului, a zidit o biserică și a sfințit izvorul păgân ca baptisteriu. Se spune că l-⁠a vindecat de orbire pe bardul Bernlef, ultimul scald frizon, și l-⁠a făcut creștin.

Westfalia și episcopia

În 793 Carol cel Mare a vrut să-⁠l facă episcop de Trier, dar a refuzat, oferindu-⁠se să propovăduiască saxonilor din nord-⁠vestul Saxoniei. A zidit o mănăstire de canonici la Mimigernaford, care a luat de acolo numele Münster, precum și bisericile de la Billerbeck, Coesfeld, Nottuln și altele. Pentru sora lui, Gerburgis, a ridicat la Nottuln o casă, din care a ieșit prima mănăstire de maici din Westfalia (cca 803). Mănăstirea Werden, întemeiată în jurul anului 800 și sfințită în 804, pe pământ cumpărat de el, a fost împlinirea dorinței lui de a întemeia o casă benedictină. La 30 martie 805, la îndemnul lui Alcuin, Carol l-⁠a făcut să fie sfințit episcop al Münsterului. Grija lui de căpetenie a fost un cler bun și destoinic; își instruia personal ucenicii și îi lua cu el în călătorii. A mai întemeiat mănăstirea Helmstedt. A fost mustrat în viață pentru că dădea mila săracilor pe banii care ar fi trebuit să împodobească bisericile.

Adormirea și cinstirea

În duminica Patimilor din 809 (a cincea duminică a Postului Mare, după rânduiala apuseană) a slujit liturghia la Coesfeld, a predicat, apoi la Billerbeck a predicat din nou și a săvârșit ultima liturghie. În seara aceea a adormit în pace, în vârstă de șaizeci și șase de ani. Între Münster și Werden s-⁠a iscat o dispută pentru moaștele lui; fratele său, Hildegrim, a hotărât pentru Werden, unde se află și azi, cu părți aduse la Münster și Billerbeck. Este ocrotitorul Werdenului, al Frizei de Răsărit și al orașului Deventer. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, pomenit la 26 martie (stil nou; 8 aprilie pe stil vechi).