Marcu din Atena

Cuviosul Marcu din Atena a fost pustnic și nebun pentru Hristos, născut la Atena, cinstit între părinții pustiei. Este pomenit la 5 aprilie. Se zugrăvește gol, cu părul alb și brațele încrucișate. A trăit în jurul anului 400.

După viață, Sfântul Marcu a studiat filosofia. Când părinții lui au murit, s-⁠a retras în Egipt și s-⁠a așezat într-⁠o peșteră a unui munte numit Tracic, aflat în Etiopia. Diavolul nu l-⁠a lăsat fără ispite. Duhurile necurate îl pândeau și îl urmăreau, jurând că îl vor îneca în mare și, prinzându-⁠l, îl târau de pe munte cu mare strigăt, poruncindu-⁠i să plece din țara lor și întrebându-⁠l cum a îndrăznit să vină acolo, unde de la facerea lumii nu a mai venit nimeni dintre oameni.

Izvoarele spun că Marcu a văzut o închipuire a raiului dumnezeiesc și în el pe proorocii lui Dumnezeu Ilie și Enoh. Vedenia a povestit-⁠o monahului Serapion. Marcu l-⁠a întrebat pe avva Serapion dacă lumea stă în legea lui Hristos și dacă prigoana creștinilor continuă. A întrebat și dacă mai sunt în lume sfinți care fac minuni, după cuvântul Domnului din Evanghelie, că dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia să se mute și se va muta. Îndată după aceste cuvinte, muntele s-⁠a mutat cu 5.000 de coți (aproape 2,5 kilometri) și s-⁠a apropiat de mare. Văzând aceasta, Marcu i-⁠a spus muntelui că nu i-⁠a poruncit să se miște și să se întoarcă la loc; muntele s-⁠a întors. Avva Serapion a căzut cu fața la pământ, înfricoșat. Marcu l-⁠a ridicat și l-⁠a întrebat dacă nu a văzut astfel de minuni în viața lui. Serapion a răspuns că nu. Atunci Marcu a plâns amar și a spus: „Vai pământului, căci creștinii de pe el sunt creștini doar cu numele, nu cu faptele”. L-⁠a poftit la masă, iar mâncarea o aduceau îngerii lui Dumnezeu. Serapion a spus că nu a mâncat niciodată hrană atât de bună și apă atât de dulce. Marcu i-⁠a răspuns că Dumnezeu trimite robilor Săi multe binefaceri: în fiecare zi i se trimitea câte o pâine și un pește, iar acum, de dragul lui, Dumnezeu a înmulțit masa, trimițând două pâini și doi pești.

Izvoarele spun că Sfântul Marcu a petrecut nouăzeci și cinci de ani în pustnicie, fără să vadă chip de om, păsări sau fiare. Primii treizeci de ani au fost cei mai grei: desculț și dezbrăcat, a suferit de arșiță și de ger, s-⁠a hrănit cu rare plante de pustiu, uneori a mâncat praf și a băut apă amară de mare. După treizeci de ani a coborât peste el harul dumnezeiesc. După viață, îngerii îi aduceau hrană. Cu vremea i-⁠a crescut pe trup păr lung, care îl apăra de arșiță și ger. A ajuns la suta treizecea an de viață.

Înainte de moarte, Sfântul Marcu s-⁠a rugat pentru mântuirea pământului, a creștinilor și a tuturor celor ce trăiesc în pacea și dragostea lui Hristos. I-⁠a poruncit lui Serapion să-⁠i îngroape trupul în peșteră și să astupe intrarea. Avva Serapion a văzut sufletul bătrânului de o sută treizeci de ani, al cuviosului Marcu, fiind primit în cer, în jurul anului 400. Doi îngeri, în chip de pustnici, l-⁠au însoțit pe Serapion înapoi în pustia dinăuntru, unde, într-⁠o mănăstire, a putut povesti despre viața și moartea lui Marcu. Mai târziu a devenit ucenic al marelui bătrân Ioan.