Iov al Moscovei

Sfântul Ierarh Iov a fost întâiul patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, între anii 1589 și 1605. S-⁠a născut în jurul anului 1525 la Staritsa și a adormit la 19 iunie 1607, tot acolo, după ce a pătimit surghiun în vremea tulburărilor ce au urmat morții țarului Feodor. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în anul 1989.

Tinerețea și monahismul Pe când era copil, Ioann, așa cum se numea în lume, era dintr-⁠o familie de orășeni din Staritsa, în apropiere de Tver. După unele izvoare, încă din adolescență cunoștea pe dinafară cea mai mare parte din Scriptură și dorea să se facă monah, dar tatăl său a vrut să-⁠l însoare. Odată, a cerut voie să-⁠și vadă duhovnicul de la mănăstirea Adormirii din orașul său și a rămas acolo, călugărindu-⁠se și luând numele Iov, după dreptul Iov cel mult pătimitor. Izvoarele diferă asupra anului tunderii: 1551 după unele, 1556 după altele. Ucenic al arhimandritului Gherman, a fost bine învățat în rânduiala și frica de Dumnezeu.

După cincisprezece ani de viață în mănăstire a ajuns egumen, cu sprijinul lui Ivan cel Groaznic, care își făcea reședință la Staritsa în vremea opricinei; izvoarele dau 1566 sau 1569. În 1571 a fost mutat la Moscova, ca egumen al mănăstirii Simonov, iar în 1575 a ajuns arhimandrit la Novospasski. În 1581 a fost sfințit episcop de Kolomna, în 1586 a fost numit arhiepiscop al Rostovului, apoi mitropolit al Moscovei și al întregii Rusii, în 1586 sau 1587, cu ajutorul lui Boris Godunov. Contemporanii îl lăudau pentru glasul frumos și pentru felul în care citea; știa pe de rost Psaltirea, Apostolul și Evanghelia.

Patriarhul Moscovei Godunov a susținut că autoritatea bisericească în Rusia trebuie întărită și l-⁠a convins pe patriarhul Ieremia al II-⁠lea al Constantinopolului, aflat atunci la Moscova, să înființeze un patriarhat. În 1589 Iov a fost așezat cu binecuvântarea lui Ieremia întâiul patriarh al Moscovei. Reședința sa a fost stabilită în Kremlin. Un sinod de la Constantinopol a întărit noua rânduială în 1590, iar trei ani mai târziu ceilalți patru patriarhi au întărit-⁠o la un alt sinod.

Sub conducerea lui, clericii au îndreptat cărțile de slujbă și au pregătit tipărirea lor. Iov a lucrat la canonizarea unor sfinți ruși, precum Vasile cel Nebun pentru Hristos, în 1588, Iosif de Volokolamsk, pentru care a scris el însuși slujba, Antonie Romanul și Corneliu de Komel, și a așezat sărbători în cinstea celor trei ierarhi ai Moscovei, Petru, Alexie și Iona. A sprijinit ridicarea de noi catedrale și mănăstiri și misiunea creștină în Siberia, în Kazan și Astrahan, iar la rugămintea regelui Alexandru al Georgiei a trimis oameni de învățătură în Georgia. În 1591 a întemeiat mănăstirea Donskoi din Moscova. Nu a primit propunerea lui Godunov de a deschide la Moscova o universitate cu profesori străini, de teamă ca prezența lor să nu strice curăția Bisericii ruse.

Tot în 1591 a condus cercetarea morții țareviciului Dmitri la Uglici. După sfatul sinodului și al dumei boierilor, patriarhul a anunțat că țareviciul se înjunghiase din întâmplare și că nu fusese ucis. Hotărârea a fost sprijinită de Godunov și rămâne până azi un subiect disputat.

Vremea tulburărilor După moartea țarului Feodor, în 1598, și după ce țarina Irina nu a primit tronul, Iov a ajuns să fie în fruntea statului. La 21 februarie 1598 a mers în procesiune la mănăstirea Novodevici, rugându-⁠l pe Boris Godunov să primească tronul. Când a apărut Fals Dmitri, a stăruit să-⁠l recunoască drept țar pe Feodor Borisovici, iar pe cei care îl urmau pe impostor i-⁠a dat anatemei. Printre secretarii patriarhului fusese un timp Grigori Otrepiev, cel pe care o parte dintre cercetători îl socotesc a fi Fals Dmitri. După moartea lui Boris Godunov, în 1605, Iov a fost arestat în timpul slujbei din catedrala Adormirii, i s-⁠au luat veșmintele patriarhale și a fost trimis ca simplu monah în surghiun în mănăstirea din Staritsa. În locul lui a fost ales grecul Ignatie, dar schimbarea nu a fost canonică, deoarece Iov nu fusese nici caterisit, nici scos din rang.

Sfârșitul și cinstirea Iov a mai trăit doi ani la Staritsa. Înainte de moarte a fost reabilitat în vremea lui Vasile Șuiski și a vizitat Moscova, dar, fiind orb, a refuzat să se întoarcă pe scaunul patriarhal. A adormit în 1607 și a fost înmormântat la mănăstirea Adormirii din Staritsa. A lăsat un Testament și o Povestire despre țarul Feodor Ioannovici. Pe mormântul său s-⁠a ridicat o capelă, iar în 1652 moaștele sale, găsite nestricate, au fost mutate în catedrala Adormirii din Kremlin, lângă mormântul patriarhului Iosaf. Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților ierarhi la Sinodul Arhieresc din 9 octombrie 1989. Este pomenit la 19 iunie.