Teodora din Tesalonic

Sfânta Teodora din Tesalonic a fost o monahie bizantină din secolul al IX-⁠lea, născută pe insula Egina și vestită prin ascultarea, munca și smerenia ei. Viața ei, scrisă la puțină vreme după moarte, este cea mai lungă viață a unei sfinte din istoria Bizanțului, cu aproximativ douăzeci de mii de cuvinte.

Egina și mutarea la Tesalonic

S-⁠a născut în jurul anului 812, într-⁠o familie creștină din Egina. Potrivit biografului ei, preotul Grigorie, tatăl ei era un preot de seamă care a primit mai târziu schima monahală, fratele ei era diacon, iar sora ei monahie. Din copilărie a învățat Scriptura, iar la șapte ani a fost logodită cu un tânăr de neam ales, cunoscut pentru învățătura și vorbirea lui. Au avut copii, iar sursele bulgărești adaugă că mama ei murise la nașterea ei.

Viața ei a fost zdruncinată de incursiunile arabe care pustiau coastele Mării Egee în veacurile al IX-⁠lea și al X-⁠lea. Fratele ei a fost ucis într-⁠unul din aceste atacuri, iar Teodora a plecat împreună cu soțul și cu tatăl ei la Tesalonic, cândva între anii 820 și 830 (izvoarele dau ani diferiți). Acolo aveau rude: pe Ecaterina, stareța mănăstirii Sfântului Luca, pe fratele acesteia Antonie, care a fost scurtă vreme episcop al Tesalonicului, pe Ana, stareța mănăstirii Sfântului Ștefan, și pe sora Teodorei, care era monahie la Sfântul Ștefan.

Viața monahală

După ce i-⁠au murit doi dintre copii, Teodora a făgăduit că o va închina pe a treia, pe fiica ei Teofista, vieții monahale. Fata a fost dată să crească în mănăstirea mătușii sale. Când soțul ei a murit, în jurul anului 837, Teodora și-⁠a împărțit averea între săraci și mănăstirea Sfântului întâi-⁠mucenic Ștefan, apoi a intrat acolo ca monahie. Fiica ei a fost mutată în aceeași obște, iar cele două au lucrat laolaltă cincisprezece ani, până când Teofista a ajuns stareță.

Viața Teodorei nu pomenește isprăvi ascetice neobișnuite. Ea a fost lăudată pentru ascultare, pentru hărnicie și pentru smerenie. Biograful povestește, după unele versiuni, și minuni petrecute în timpul vieții ei.

Mutarea la Domnul și moaștele

Sfânta a trecut la Domnul la 29 august 892. După un timp s-⁠a hotărât ca trupul ei să fie mutat din mormântul comun al călugărițelor într-⁠un sicriu aparte. Biograful descrie scena asemănător cu mormântul lui Hristos: la miezul nopții, preoți și credincioși au venit la mormânt, dar nu au putut dezlipi piatra decât după rugăciuni. Din sicriul în care i-⁠au pus rămășițele a izvorât un untdelemn bine mirositor și făcător de minuni. Grigorie povestește și alte minuni de după moartea ei, printre care vindecarea propriei sale surori.

Scrierea și cinstirea

Viața ei cuprinde și o scurtă biografie a Sfântului Antonie Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, precum și o cuvântare împotriva luptătorilor cu icoanele, adresată de acesta împăratului Leon al V-⁠lea Armeanul. Autorul a adăugat multe repere de timp, precum și o listă a minunilor de după moarte. Se păstrează două versiuni: una într-⁠un manuscris moscovit din secolul al XII-⁠lea, alta într-⁠un manuscris din Vatican din secolul al XIII-⁠lea sau al XIV-⁠lea. În secolul al XIV-⁠lea Nicolae Cabasila a scris o cuvântare de laudă în cinstea ei.

Cinstirea Teodorei a continuat și în timpul stăpânirii otomane. Moaștele ei se păstrează într-⁠o raclă de argint în mănăstirea din Tesalonic care îi poartă numele, fostă mănăstire a Sfântului Ștefan, azi mănăstire de călugări. O părticică din moaște se află la mănăstirea Ćelije, lângă Valjevo, în Serbia. Cercetătorii au descoperit în 2010 la Tesalonic un mormânt pe care l-⁠au socotit, cu rezervele de rigoare, al sfintei, lângă ruinele unei mari bazilici cu trei nave închinate ei.

Pomenirea ei a fost la 29 august, dar a fost mutată treptat la 3 august, pentru că ziua de 29 august coincide cu tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Se mai pomenește la 5 aprilie.