Martinian de la Belozersk

Cuviosul Martinian de la Belozersk (Mihail Stomonahov) a fost ucenicul Cuviosului Chiril de la Belozersk, întemeietorul mănăstirii Spasski de la Vojeozero și egumen al Ferapontovului și al Lavrei Sfânta Treime-⁠Sfântul Serghie. S-⁠a născut pe la 1400 într-⁠o familie de țărani din ținutul Belozersk și a adormit la 12 (25) ianuarie 1483. Este pomenit în ziua adormirii, 12 (25) ianuarie, în ziua aflării moaștelor, 7 (20) octombrie, și în duminica a treia după Rusalii, în Soborul sfinților din Vologda.

Copilăria și viața în mănăstire

După viața lui, s-⁠a născut în satul Siama, lângă mănăstirea Chiril de la Belozersk, într-⁠o familie de țărani Stomonahov, și a primit numele Mihail. Pe la zece ani a fost adus de rude la mănăstire, la Cuviosul Chiril, și el însuși l-⁠a rugat pe sfânt să-⁠l primească. Cu binecuvântarea lui Chiril, l-⁠a învățat carte diacul mirean Olești (Alexei) Pavlov, care locuia în apropiere. Mai târziu una dintre ascultările lui a fost copierea cărților; a lucrat și la cuptor și la bucătărie, toate cu străduință și smerenie. Viața notează străduința lui timpurie spre viața aspră: „Primea postul ca pe o desfătare, iar goliciunea ca pe o haină frumoasă, și așa își istovea trupul prin înfrânare, după cuvântul apostolului: «istovind trupul, luminând sufletul».” Înzestrat și învățat, plin de virtuți monahale, a fost tuns de tânăr de Chiril, apoi făcut cleric al bisericii mari, iar mai târziu hirotonit ieromonah. Curând după moartea învățătorului, în 1427, dorind liniște, s-⁠a dus la o sută de verste de mănăstire și s-⁠a așezat pe o insulă din lacul Voje.

Mănăstirea „Martemianov”

Pustnicia de pe lacul Voje nu a ținut mult: aflând de nevoințele ieromonahului din Chiril, au venit la el alți monahi din frăția lui Chiril și l-⁠au rugat să-⁠i primească. Curând s-⁠a ridicat o biserică cu hramul Schimbării la Față și așa a luat ființă o nouă mănăstire, numită apoi Spasso-⁠Preobrajenski de la Vojeozero. Dar sfântul a părăsit curând mănăstirea întemeiată de el ca să fie egumen la Ferapontov. Mai înainte, întemeietorul mănăstirii, Cuviosul Ferapont de la Belozersk, la stăruința cneazului Andrei Dimitrievici de Mojaisk, o lăsase ca să întemeieze lângă Mojaisk mănăstirea Luzețki a Nașterii Maicii Domnului. Fiindcă la Ferapontov nu se afla un monah pregătit să continue lucrarea egumenului de mai înainte, frații l-⁠au rugat pe Martinian să le fie egumen. A introdus în mănăstire tipicul lui Chiril și, străduindu-⁠se pentru buna rânduială, a adus-⁠o curând la înflorire; de aceea mănăstirea Ferapontov s-⁠a numit mult timp „Martemianovskaia”.

Cuviosul și Vasile al II-⁠lea

Cunoștința cu marele cneaz Vasile cel Orb s-⁠a făcut în 1447, când acesta, sprijinit de boierime, de ierarhi și de egumenii mănăstirilor de seamă, trecea cu o oaste nou înrolată prin ținutul Belozersk și a vizitat mănăstirile Chiril și Ferapontov. Întâlnirea cu Martinian i-⁠a făcut, se pare, o impresie deosebită; după viață, primind binecuvântarea sfântului și ascultând sfaturile lui, i-⁠a făcut făgăduința să-⁠l apropie de el. Într-⁠adevăr, curând cuviosul a fost pus egumen al Lavrei Sfânta Treime-⁠Sfântul Serghie, iar în decembrie 1447 a semnat, ca egumen al Lavrei, epistola ierarhilor Bisericii Ruse către Dimitrie Șemiaka. Viața spune că a ajuns duhovnicul marelui cneaz.

Se povestește o întâmplare care arată cât de mare era autoritatea lui. Un boier al marelui cneaz, al cărui nume nu se știe, a plecat de la Vasile la cneazul Tverului. Vrând să-⁠l aducă înapoi, cneazul l-⁠a rugat pe Martinian să mijlocească, făgăduind iertare; sfântul a făcut cererea, dar la întoarcere boierul a fost aruncat în temniță. Aflând de la rudele lui de călcarea jurământului, Martinian a sosit în grabă la Moscova și, fără să țină seama de eticheta curții, l-⁠a mustrat pe Vasile: „De ce ai poruncit să fie pus în lanțuri boierul acela pe care l-⁠am chemat eu cu sufletul meu și ai călcat cuvântul tău? Să nu fie binecuvântarea mea, a păcătosului, peste tine și peste marea ta domnie.” A plecat apoi la fel de repede la mănăstirea Sfintei Treimi. Cneazul, lucru minunat, s-⁠a căit, a venit la mănăstire și i-⁠a cerut iertare, iar boierul a fost eliberat și repus în drepturi.

În 1455 a lăsat egumenia Lavrei și s-⁠a întors la Ferapontov. Hagiograful dă drept pricină dorința de liniște, de neajuns pentru egumenul unei mănăstiri mari de lângă capitală. După altă părere, a lui Nikolai Borisov, pricina ar fi fost părerea lui rea despre uciderea lui Dimitrie Șemiaka, făcută din porunca marelui cneaz în 1453; ca și în cazul boierului, cuviosul a fost principial și a atras nemulțumirea lui Vasile al II-⁠lea. După 3 iulie 1453, în actele marelui cneaz egumenul Lavrei nu mai este pomenit pe nume, ceea ce arată răcirea și chiar enervarea cneazului; data coincide cu vremea când s-⁠a aflat la Moscova de uciderea lui Dimitrie. I-⁠a urmat în egumenie Vasian Rîlo, tuns la Pafnutie de la Borovsk, care a ajuns și el duhovnicul cneazului.

Ultimii ani și moartea

La Ferapontov a fost iconom al mănăstirii și a continuat grija pentru bunăstarea ei. În anii 1460, Pahomie Logofătul a scris, după spusele lui, viața lui Chiril de la Belozersk. În ultimii ani a fost bolnav, dar nu a lăsat nici regula de chilie, nici slujba comună; când nu mai putea merge, frații îl duceau în brațe la biserică, ca să ia parte la slujbă. A murit la 12 (25) ianuarie 1483.

Moaștele și cinstirea

Moaștele lui neputrezite au fost aflate la 7 (20) octombrie 1513, la înmormântarea unui tuns al mănăstirii Ferapontov, ucenicul lui, arhiepiscopul Ioasaf al Rostovului. A fost trecut între sfinți de Soborul de la Macarie în 1547, și atunci s-⁠a scris viața lui cunoscută. În 1641 s-⁠a ridicat deasupra mormântului o biserică cu hramul lui. La 19-20 octombrie 2013, în eparhia Vologda, s-⁠au sărbătorit cinci sute de ani de la aflarea moaștelor, cu slujbă în biserica cuviosului la mănăstirea Ferapontov, săvârșită de arhiepiscopul Maximilian (Lazarenko), cu procesiune numeroasă în ciuda unui vânt puternic și rece. Ucenicii lui au fost fericitul Galaction de la Belozersk și arhiepiscopul Ioasaf (Obolenski) al Rostovului.