Benedict Biscop

Cuviosul Benedict Biscop a fost un egumen anglo-⁠saxon din veacul al VII-⁠lea, întemeietorul mănăstirilor Wearmouth și Jarrow din Northumbria și al bibliotecii lor vestite. Biserica îl pomenește ca pe cel care a adus la insulele britanice credința, cultura și meșteșugurile Romei și ale Galiei.

S-⁠a născut în jurul anului 628, dintr-⁠o familie nobilă din Northumbria, cu numele Baducing, și a slujit un timp ca ostaș al regelui Oswiu. La vârsta de douăzeci și cinci de ani (cam în 653) a pornit spre Roma, împreună cu prietenul său Wilfrid; acesta a rămas oprit la Lyon, iar Benedict a ajuns singur la țintă. S-⁠a întors în Anglia plin de râvnă pentru binele Bisericii engleze. A făcut a doua călătorie la Roma după douăsprezece ani, iar la întoarcere a poposit la Lérins, pe insula de lângă coasta Provenței, unde se urma deja Regula Sfântului Benedict. Acolo, între 665 și 667, a învățat rânduiala monahală, a primit tunderea în monahism și numele Benedict.

A treia călătorie la Roma l-⁠a făcut cunoscut papei Vitalian, care i-⁠a încredințat în 669 grija de a-⁠l însoți la Canterbury pe noul arhiepiscop, Teodor din Tars. Teodor l-⁠a pus egumen al mănăstirii Sfinților Petru și Pavel din Canterbury, în care a rămas doi ani.

În 674, regele Ecgfrith i-⁠a dăruit pământ pentru o mănăstire. Benedict a mers pe continent să aducă zidari în stilul preromanic și, mai târziu, sticlari. În 679, la a cincea și ultima sa călătorie la Roma, a adus cărți pentru bibliotecă, moaște, meșteri și un privilegiu de la papa Agaton pentru mănăstire. A chemat și pe egumenul Ioan, arhicantor al bazilicii Sfântul Petru din Roma, să învețe pe călugări cântarea romană. Regele a fost atât de mulțumit de rodul mănăstirii Sfântul Petru de la Wearmouth încât în 682 i-⁠a dăruit pământ la Jarrow, unde Benedict a ridicat o a doua mănăstire, Sfântul Pavel, cu Ceolfrid egumen, care a plecat de la Wearmouth cu douăzeci de călugări. Pentru obștea lui a întocmit o regulă pornind de la cea a Sfântului Benedict și de la rânduielile a șaptesprezece mănăstiri pe care le văzuse. Ucenicul lui, Beda, povestește că le-⁠a clădit din piatră, o noutate pentru Britania, și că sticla a fost o noutate pentru veacul al VII-⁠lea.

Biblioteca, strânsă din călătorii (circa 250 de titluri, între care Scriptura, scrieri bisericești, clasice și laice), a devenit cu timpul una dintre cele mai mari ale vremii; aici a scris Beda Cinstitul operele sale, iar manuscrisele copiate acolo au fost prețuite în toată Europa, între ele Codex Amiatinus, cea mai veche Biblie latină completă care se păstrează.

Ultimii trei ani ai vieții a stat la pat, răbdând boala cu credință. A adormit la 12 ianuarie 690. O omilie a lui Beda arată că a fost cinstit foarte devreme; cultul s-⁠a răspândit mai larg după mutarea moaștelor la Thorney. Este cinstit de Biserica Catolică, de Biserica Anglicană și de cea Ortodoxă și este pomenit la 12 ianuarie.