Varsis din Edesa

Sfântul Varsis (Barsa, Vars) a fost episcop al Edesei, mărturisitor al dreptei credințe în vremea arienilor, și a murit în surghiun, în 378. Până în 361 a fost episcop al Haranului, apoi al Edesei. Este pomenit de Biserica Ortodoxă la 25 august și la 15 octombrie, de Biserica Siriană Iacobită la 12 ianuarie și de cea Catolică la 30 ianuarie.

Episcopul

După Sozomen, el a fost doar episcop titular, hirotonit „pentru cinste și, ca să zic așa, ca răsplată pentru viață”, pentru mănăstirea lui. Se pare că, la fel cu Evloghie al Edesei, a primit întâi rangul de episcop și abia apoi a ajuns la conducerea eparhiei. După Cronica Edesei, în 370, cu ajutorul lui Varsis, s-⁠a ridicat la Edesa un mare baptisteriu. Corespondența lui cu Sfântul Vasile cel Mare se păstrează în două scrisori ale lui Vasile către el.

Surghiunul

În vremea certurilor arienilor, Varsis a apărat credința de la Niceea. După Teodorit, era cunoscut nu numai la Edesa, ci și „în Fenicia, în Egipt și în Tebaida, fiindcă a străbătut toate aceste ținuturi cu candela virtuții lui”. Din această pricină, în septembrie 373 a fost trimis de împăratul Valens în surghiun pe insula Arad. Acolo s-⁠a făcut vestit ca om plin de har apostolic, care vindeca bolile prin cuvânt. După Teodorit, la Arad „se păstrează patul lui și acolo are cea mai mare cinste, fiindcă mulți bolnavi, fiind puși pe el, primesc sănătate prin credință”. Fiindcă mulțimile au început să se adune la el, Valens l-⁠a trimis pe Varsis în surghiun la Oxirinh, în Egipt, apoi la cetatea de graniță Fenon. A murit în surghiun, în 378.

Un izvor ucrainean spune că întâi a fost surghiunit pe insula Arad, lângă coasta Feniciei, dar acolo veneau adesea cei ce-⁠l cinsteau, apoi a fost dus în Egipt, mai întâi la Oxirinh, și apoi mai departe. Teodorit subliniază că oamenii mergeau la Varsis ca la un vindecător și că, după moartea lui, mulți bolnavi mergeau sau erau duși la Arad, unde se păstra patul lui, se culcau pe el și se vindecau. Sfântul Varsis este pomenit și în Martirologiul roman.