Maxim Jijilenko

Sfântul Ierarh Mucenic Maxim (în lume Mihail Alexandrovici Jijilenko, 1885-1931) a fost medic, apoi episcop al iosifienilor de la Serpuhov, un om al rugăciunii și al milostivirii față de bolnavi și deținuți, împușcat la 4 iunie 1931. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă la 11 martie 2020, împreună cu episcopul Serghie (Drujinin), cu pomenirea la 22 mai după calendarul vechi, adică 4 iunie pe cel nou.

Medicul

S-⁠a născut în orașul Kalisz, în Polonia rusă, în familia nobilului Alexandru Grigorievici Jijilenko, procuror al tribunalului districtual. A învățat la gimnaziul din Kalisz, a rămas orfan de tată în 1905 și de mamă în 1906, apoi s-⁠a mutat la fratele său mai mare, profesorul Alexandru, la Sankt Petersburg, și în 1908 a intrat la facultatea de medicină a Universității din Moscova. Student fiind, s-⁠a căsătorit cu o cursistă, care a murit după jumătate de an, în 1910, nepurtând sarcina. Amândoi s-⁠au încrezut în voia lui Dumnezeu și n-⁠au vrut sub nicio formă să întrerupă sarcina, deși știau că o amenința moartea. A absolvit medicina în 1912, a lucrat ca psihiatru la Sokolniki, apoi ca medic al Ministerului Căilor Ferate la Blagoveșcensk și Moscova. În Primul Război Mondial, până în ianuarie 1918, a fost medic al unui batalion de plastuni în Galiția, apoi a ocupat diferite funcții medicale, între care în Armata Roșie. În august 1919 a fost prizonier al cazacilor generalului Mamontov. Din 1922 până în decembrie 1928 a fost medic-⁠șef al spitalului închisorii Taganka din Moscova, unde i s-⁠a dat porecla de înger păzitor al închisorii. Era fiul duhovnicesc al preotului Valentin Sventițki. L-⁠a cunoscut pe Patriarhul Tihon, care l-⁠a binecuvântat pentru monahismul tainic. Ivan Andreevski amintea că vlădica Maxim avea o privire mai pesimistă asupra vremii decât Patriarhul, socotind că intraseră în ultimele zile ale perioadei dinaintea Apocalipsei.

Iosifianul

La sfârșitul lui 1927 a rupt comuniunea cu mitropolitul Serghie și cu Sinodul lui. A luat parte la alcătuirea actului din 30 decembrie 1927 al clerului și mirenilor din Serpuhov, care spunea că nu mai pot rămâne pe calea alunecoasă și ambiguă pe care declarația mitropolitului a pus toată Biserica și rup comuniunea canonică și de rugăciune. La 20 mai 1928 a fost hirotonit în taină diacon, în catedrala Învierii din Leningrad, de arhiepiscopul Dimitrie (Liubimov), conducătorul de fapt al mișcării iosifiene, a doua zi preot, iar în septembrie a primit tunderea cu numele Maxim. La 12 octombrie 1928 a fost hirotonit în taină episcop de Serpuhov de arhiepiscopul Dimitrie și de episcopul Serghie (Drujinin), prima hirotonie episcopală tainică iosifiană. Titlul s-⁠a ales fiindcă la Serpuhov aproape jumătate din biserici au trecut de partea iosifienilor, iar orașul a devenit centrul mișcării în eparhia Moscovei. Din ianuarie 1929 a condus eparhia, cu 18 parohii în Serpuhov și altele în Kolomna, Zvenigorod și Pereslavl-⁠Zalesski, iar după arestarea episcopului Alexie (Buy), a îngrijit și pe iosifienii din Voronej și Ucraina. Mitropolitul Serghie l-⁠a trimis la Serpuhov pe episcopul Manuil (Lemeșevski) ca să lupte cu iosifianismul.

Arestarea și mucenicia

La 24 aprilie 1929 a fost arestat de OGPU, iar la 5 iulie a fost condamnat la cinci ani. La sfârșitul lui noiembrie a ajuns în lagărul Solovki, unde a lucrat ca medic și a condus barăcile bolnavilor de tifos. Împreună cu episcopii Victor, Nectarie și Ilarion și cu alți clerici slujea în pădure în taină. Profesorul Andreevski, aflat la Solovki, spunea că în mai puțin de un an toți colegii lui au înțeles că era nu numai un medic remarcabil, ci și un mare rugător. La 28 octombrie 1930 a fost condamnat de un colegiu al OGPU la încă cinci ani pentru „agitație contrarevoluționară în lagăr”, a fost mutat la Kem, iar în decembrie 1930 a fost arestat și dus la Butîrka, în dosarul unei organizații numite Ortodoxia adevărată. La 18 februarie 1931 a fost condamnat la moarte și împușcat la 4 iunie 1931. A fost îngropat la Vagankovo, loc necunoscut azi.

Canonizarea

La pregătirea canonizării Noilor Mucenici făcute de Biserica din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista provizorie, publicată la sfârșitul anilor 1990. La 11 martie 2020 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între noii mucenici.