Mucenicii de la Kvabtahevi

Mucenicii de la Kvabtahevi, din Mănăstirea Kvabtahevi din Georgia, au fost uciși în anul 1386 de oștile lui Timur (Tamerlan). În secolul al XIV-⁠lea, în vremea regelui Bagrat al V-⁠lea (1360-1394), Timur a invadat Georgia de șapte ori, a jefuit comori vechi de secole și a distrus biserici și mănăstiri. A prădat Kartli, a luat prizonieri pe rege, pe regină și întreaga curte și i-⁠a trimis în Karabah. Apoi a încercat să-⁠l momească pe Bagrat să se lepede de credință, în schimbul tronului și al eliberării celorlalți captivi. Regele a rezistat un timp, dar, izolat de ai lui, a șovăit și a născocit un șiretlic: să mărturisească islamul în fața dușmanului, rămânând creștin în inimă. Timur, mulțumit, i-⁠a îngăduit întoarcerea pe tronul Kartliului și i-⁠a dat doisprezece mii de oșteni ca să ducă la capăt islamizarea silită a Georgiei. Aproape de satul Hunani, Bagrat l-⁠a înștiințat în taină pe fiul său Gheorghe și l-⁠a chemat să nimicească invadatorii.

Vestea trădării și a nimicirii oștii l-⁠a înfuriat pe Timur, care a cerut răzbunare. Oștenii lui au distrus tot ce le-⁠a ieșit în cale, au dat foc orașelor și satelor, au pustiit bisericile și au ajuns la Mănăstirea Kvabtahevi. Monahii și mirenii se adunaseră acolo când dușmanul a năvălit. După ce au spart poarta, au jefuit mănăstirea, i-⁠au luat captivi pe tineri și pe cei puternici, iar pe bătrâni și bolnavi i-⁠au trecut prin sabie. Ca supremă batjocură, i-⁠au legat pe monahi cu clopoței de sanie și au dansat în jurul lor. Îmbătați de sângele vărsat, barbarii le-⁠au pus celor rămași ultimatumul: să se lepede de Hristos și să trăiască, sau să fie mânați în biserică și arși de vii. Credincioșii au strigat: „Ardeți-⁠ne trupul; în Împărăția cerurilor sufletele noastre vor arde cu o flacără dumnezeiască mai strălucitoare ca soarele.” În smerenia lor mare, mucenicii au cerut ca martiriul lor să nu fie făcut spectacol: „Vă cerem doar să nu săvârșiți păcatul acesta în fața oamenilor și a îngerilor. Numai Domnul cunoaște curăția voinței noastre.”

Mânați ca fiarele în biserică, mucenicii au înălțat o ultimă rugăciune: „Eu întru mulțimea milei Tale voi intra în casa Ta, mă voi închina către sfântul Tău lăcaș, întru frica Ta. Doamne, călăuzește-⁠mă întru dreptatea Ta; pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea mea calea Ta.” Călăii au adus tot mai mult lemn, flăcările au cuprins biserica până la cer, iar trosnetul lemnului răsuna prin munți. Înconjurați de foc, fericiții mucenici cântau psalmi și și-⁠au dat sufletele Domnului. Amprentele trupurilor lor arse se mai văd și azi pe podeaua bisericii. Sunt pomeniți la 10 aprilie (stil nou; 23 aprilie pe stil vechi).