Nichita Pribâtkov

Sfântul Ierarh Mucenic Nichita (în lume Nicolae Grigorievici Pribâtkov, 1859-1938) a fost episcop de Belev, vicar al eparhiei Tula, născut în Altai, fost paraclisier, diacon și preot de țară, văduv ajuns monah și episcop. Bătrân și bolnav, a fost arestat în decembrie 1937 și împușcat la 3 ianuarie 1938 în pădurea Tesnița, lângă Tula. A fost trecut între Noii Mucenici de Sfântul Sinod la 17 iulie 2001. Se pomenește la 3 ianuarie (21 decembrie pe stilul vechi) și în soborul sfinților din Tula, la 22 septembrie.

Începuturile

S-⁠a născut la 6 decembrie 1859 în satul Elbanskoe din ținutul Biisk, în Altai, gubernia Tomsk, în familia unui paraclisier. A absolvit școala duhovnicească din Barnaul. Din 1880 a fost citeț în gubernia Tomsk, în 1884 a fost hirotonit diacon, iar în 1888 preot la biserica Nașterea lui Hristos din satul Podgornoe, ținutul Kuzneț. În 1896 a ajuns egumen al bisericii Sfântul Nicolae din Julanihă și a deschis la biserică o epitropie parohială. A predicat mult, a slujit cu evlavie și a fost iubit de enoriași. În 1899-1918 a fost membru al Societății misionare ortodoxe din Altai. Din 1910 a slujit la mănăstirea de maici Tihvin din Biisk. În 1912 a rămas văduv, iar în 1914 a fost tuns monah cu numele Nichita. Pe la 1920 era egumen, iar în 1921 sau 1922 a fost ridicat arhimandrit de arhiepiscopul Inochentie al Biiskului.

Episcopul

La 23 ianuarie 1924 a fost hirotonit episcop de Kuzneț, vicar al eparhiei Tomsk. La sfârșitul lui 1924 a fost numit conducător al eparhiei Biisk, cu titlul de episcop de Rubțovsk, iar din 1927 episcop de Biisk. A trebuit să-⁠și împlinească datoria în condiții grele, a suferit adesea lipsă de respect din partea autorităților și în 1927 a fost arestat. OGPU îi urmărea fiecare pas și cuvânt. La 23 ianuarie 1931 a invitat câțiva preoți cu soțiile lor la ziua lui, iar a doua zi toți au fost interogați dacă adunarea nu avea caracter antisovietic. S-⁠a găsit la percheziție un memoriu al locțiitorului de patriarh Serghie, cerând ușurarea situației Bisericii, și răspunsul lui Smidovici, iar ambele documente au fost declarate contrarevoluționare. La 8 februarie a fost arestat din nou, la 13 iunie 1931 a fost condamnat ca „șef al unei organizații contrarevoluționare de bisericești” la cinci ani de surghiun, ispășiți în ținutul Turuhansk. În 1933 a fost condamnat din nou ca inițiator al filialei altaiene a unei organizații contrarevoluționare de răscoală și i s-⁠au dat cinci ani de lagăr, schimbați în surghiun din pricina vârstei. Dintre cei patruzeci și șase de clerici din dosarul lui, douăzeci și patru au fost împușcați. A fost eliberat din pricina bătrâneții adânci. La 7 noiembrie 1934 a fost numit episcop de Malmîj, iar din 22 mai 1935 episcop de Belev, vicar al eparhiei Tula. La Belev exista din 1922 o obște ortodoxă, pe care a sprijinit-⁠o, cu slujbe zilnice la biserica Sfântul Nicolae din Kazațkaia Slobodă.

Mucenicia

La 18 noiembrie 1937 a început distrugerea obștii, cu arestarea a cincizeci și unu de clerici și monahi, învinuiți că au făcut mănăstiri subterane, și toți au fost împușcați la 10 decembrie 1937. La 16 decembrie, bătrân și greu bolnav, a fost arestat și el, odată cu alți nouăsprezece, între care schiarhimandritul Isaachie (Bobrakov), staretul Optinei. A fost învinuit că, în calitate de organizator al unei mănăstiri subterane de orientare tihonistă, ar fi dat clericilor și monahilor îndrumări de activitate contrarevoluționară și răspândire de zvonuri provocatoare despre venirea Antihristului și apropierea războiului. La 30 decembrie toți au fost condamnați la moarte de troika NKVD din regiunea Tula, iar la 3 ianuarie 1938 au fost împușcați în pădurea Tesnița. La 17 iulie 2001 Sfântul Sinod a hotărât trecerea lui între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei.