Antonie al II-⁠lea al Georgiei

Sfântul Antonie al II-⁠lea a fost fiu de rege, ultimul Catolicos-⁠Patriarh al Georgiei înaintea desființării autocefaliei Bisericii Georgiene și un apărător al vechilor tradiții ale Bisericii sale în fața stăpânirii ruse. A condus Biserica Georgiană din 1788 până în 1811, a petrecut ultimii ani în surghiun la Nijni Novgorod, unde s-⁠a mutat la Domnul în 1827. Biserica Ortodoxă Georgiană l-⁠a canonizat în 2011. Este pomenit la 21 decembrie după calendarul iulian.

Tinerețea

S-⁠a născut la Tbilisi, în 8 ianuarie 1762 sau 1763, ca prinț regal Teimuraz, numit după bunicul său, regele Teimuraz al II-⁠lea. Era fiul regelui Heraclie al II-⁠lea al Kartliei și Kahetiei din a treia căsătorie a acestuia cu Darejan Dadiani, și fratele ultimului rege, Gheorghe al XII-⁠lea. A fost crescut la curtea regală din Tbilisi și apoi la seminarul teologic din Tbilisi, sub îndrumarea rudei și înaintașului său, Catolicosul Antonie I. În 1782 s-⁠a călugărit și a primit numele Antonie, apoi a fost hirotonit ierodiacon.

În 1783, la încheierea Tratatului de la Gheorghievsk dintre Heraclie al II-⁠lea și împărăteasa Ecaterina a II-⁠a, a mers la Petersburg cu solia georgiană și cu fratele său Mirian și a fost primit la curtea imperială. Mirian a intrat în armata rusă, iar Antonie a fost hirotonit episcop de Ninotsminda în prezența împărătesei, la biserica palatului de la Țarskoe Selo, după unele izvoare în 1784, după altele în 1787, și ridicat la rangul de mitropolit. Cu acest prilej, Ecaterina i-⁠a dăruit o panaghie bogat împodobită, pe care Sinodul rus a luat-⁠o după moartea lui, în 1827. A făcut parte din suita care a însoțit-⁠o pe împărăteasă în călătoria prin teritoriile fostului Hanat al Crimeei. A fost mutat la Alaverdi, ambele scaune aflându-⁠se în Kahetia sa natală, dar a rămas încă un an în Rusia.

Catolicos-⁠Patriarh

În 1788, tatăl său, nemulțumit că Rusia nu și-⁠a ținut trupele în apărarea Georgiei, așa cum se prevăzuse în tratat, i-⁠a poruncit să se întoarcă în țară. În acel an, la 29 octombrie, la moartea Catolicosului Antonie I, a fost ales urmaș al acestuia, la vârsta de 25 de ani, rămânând și administrator al eparhiei Alaverdi. Râvna lui pentru zidirea de biserici și pentru învățătură, precum și obârșia lui, i-⁠au sporit prestigiul. În 1791 a ajutat la o împăcare vremelnică în Georgia de Vest între nepotul său, regele Solomon al II-⁠lea al Imeretiei, și rivalul acestuia, David al II-⁠lea. Biserica Georgiană era atunci împărțită în două patriarhii, iar când Maxim al II-⁠lea al Imeretiei s-⁠a retras la Kiev în 1795 și nu i s-⁠a ales urmaș, Antonie a rămas singurul întâistătător al Georgiei.

Stăpânirea rusă

După ce Imperiul Rus a anexat Georgia în 1801 și a început să mute familia regală în Rusia, Antonie a fost supus unei presiuni tot mai mari. Nu și-⁠a retras niciodată pe față supunerea față de țar, dar administrația rusă se temea de refuzul lui de a ceda din privilegii și de apărarea înfocată a vechilor tradiții și legi bisericești georgiene. El răspundea că legile și obiceiurile Georgiei aveau sute de ani, mai vechi decât modelele rusești, și că decretele lui Alexandru I confirmaseră neatârnarea Bisericii Georgiene. S-⁠au ridicat și întrebări despre legăturile lui cu membri ai familiei regale potrivnici Rusiei. Biserica a fost zguduită și de o dezbinare dinăuntru, prin uneltirile mitropolitului Arsenie al Tbilisiului.

Antonie a fost silit să părăsească Georgia pentru Petersburg în 1810. La 30 ianuarie 1811, împăratul Alexandru I a întărit raportul Sfântului Sinod rus, prin care autocefalia și demnitatea patriarhală a Bisericii Georgiene erau desființate, iar Biserica Georgiană ajungea exarhat al Bisericii Ruse, în frunte cu mitropolitul Varlaam Eristavi. La 21 iunie 1811, Sinodul i-⁠a luat lui Antonie rangul de Catolicos-⁠Patriarh. A fost chemat să ia parte neîncetat la lucrările Sinodului din Petersburg și nu s-⁠a mai întors niciodată în Georgia.

Ultimii ani și cinstirea

S-⁠a retras la Nijni Novgorod, unde i s-⁠au dăruit o manta de catifea verde, ordinul Sfântul Andrei, o trăsură, o pensie anuală de 54 de mii de ruble și suita unui mitropolit de rang întâi. S-⁠a mutat la Domnul la 21 decembrie 1827 și a fost îngropat în mănăstirea Bunei-⁠Vestiri din Nijni Novgorod, iar în 1841 a fost strămutat în catedrala Schimbării la Față din kremlinul orașului. După ce bolșevicii au dărâmat catedrala în 1929, rămășițele lui s-⁠au pierdut, iar încercările studenților georgieni de la Academia Teologică din Moscova de a le afla au rămas fără rezultat.

În iulie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-⁠a canonizat. O stradă din Tbilisi îi poartă numele. Este pomenit la 21 decembrie după calendarul iulian.