Procopie de la Viatka

Sfântul Procopie de la Viatka a fost un drept și un nebun pentru Hristos, născut în 1578 lângă Hlînov (astăzi Kirov), în familia unor țărani. S-⁠a sfârșit în 1627. Biserica Rusă îl cinstește pentru darul vederii înainte și îl pomenește la 21 decembrie (3 ianuarie după calendarul nou).

În lume se numea Procopie Maximovici Plușkov și s-⁠a născut în satul Koreakinskaia, aproape de Hlînov, din părinții Maxim și Irina Plușkov. În 1590, pe când era în câmp, a fost lovit de un fulger și și-⁠a pierdut mințile: își rupea hainele, le călca în picioare și umbla gol. Părinții l-⁠au dus la mănăstirea Adormirii a Sfântului Trifon din Hlînov, unde cuviosul Trifon și frații l-⁠au vindecat.

Între 1595 și 1598 a locuit la Slobodskoi și l-⁠a ajutat pe părintele Ilarion la biserica Sfintei Ecaterina. În 1598, la vârsta de douăzeci de ani, a plecat la Hlînov și a început nebunia pentru Hristos. Prevestea însănătoșirea sau moartea bolnavilor, înștiința fără cuvinte despre incendii și despre creșterea birurilor hotărâte de stăpânirea de la Moscova. Pentru acest dar oamenii au început să-⁠l cinstească drept sfânt. A prevăzut și ceasul morții sale.

Sursele nu spun același lucru despre sfârșitul lui. Cea rusă amintește doar că și-⁠a prevestit moartea, iar sinaxarul sârbesc spune că a fost junghiat de rude, în 1627. A fost îngropat la mănăstirea Adormirii, la nord de catedrală. Credincioșii socotesc făcătoare de minuni moaștele lui, care se păstrează în mănăstirea Sfântului Trifon din Kirov.