Nicolae Cernîșev

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Cernîșev a fost protoiereu și protopop la Votkinsk, în Udmurtia, și a fost împușcat împreună cu fiica sa, Sfânta Muceniță Varvara, la 2 ianuarie 1919.

Viața

Nicolae Cernîșev s-⁠a născut în 1853, în familia preotului catedralei Bunei Vestiri din uzina Votkinsk. Tatăl, Andrei Ivanovici Cernîșev, era unul dintre cei mai luminați oameni ai așezării, cunoscut pentru predici și cercetări de istorie locală. Nicolae a urmat pilda tatălui și a terminat în 1875 seminarul din Viatka. Încă de la început a lucrat în învățământ și, după douăzeci și cinci de ani de muncă în școlile populare, a primit ordinul Sfânta Ana clasa a treia. În războiul ruso-⁠japonez a luat parte la comitetul local al Crucii Roșii și a primit o medalie de argint. Cu binecuvântarea Sfântului Ioan de Kronstadt a întemeiat Societatea de Cumpătare din Votkinsk și a prezidat-⁠o. Era un om cult, propovăduitor și iubitor de artă, membru de onoare al societății iubitorilor de muzică și teatru „P. I. Ceaikovski”. După fiecare slujbă mulțimi mari îl însoțeau până acasă, cerându-⁠i binecuvântarea. Din 1914 a fost protopop al volostelor Votkinsk și Galevsk. A rămas văduv devreme și locuia cu fiica cea mai mică, Varvara, născută în 1888, care, după cursurile superioare pentru femei de la Kazan, era învățătoare în Votkinsk și a ales să nu se mărite, ca să rămână lângă tatăl ei.

Mucenicia

În 1917 puterea a fost luată de bolșevici, care au adus teroare, execuții fără judecată și jafuri. În august 1918 locuitorii din Votkinsk, muncitori ai uzinei mai ales, s-⁠au ridicat împotriva lor. Protopopul nu și-⁠a părăsit parohia: îi împărtășea pe cei pe moarte și își încuraja turma, iar fiica lui a slujit ca soră de caritate. După înăbușirea răscoalei, orașul a fost ocupat de Armata Roșie, iar în catedrală a avut loc o dispută antireligioasă, la care părintele Nicolae a apărat credința. A doua zi a fost arestat. Se spune că atunci Varvara s-⁠a agățat de tatăl ei atât de strâns, încât nimeni nu a putut-⁠o desprinde, nici soldații, nici el, așa că au fost duși împreună. Au stat în închisoare până la 2 ianuarie 1919. O rudă a menajerei familiei care l-⁠a vizitat a găsit că el era liniștit, în stare de rugăciune și „credincios lui Iisus Hristos”; altă amintire spune că a cerut să i se aducă un epitrahil ca să-⁠i spovedească pe arestați.

La 2 ianuarie 1919 au fost scoși din închisoare și împușcați pe malul unui iaz. Un ostaș care s-⁠a încălzit într-⁠o casă vecină a povestit că nu puteau să-⁠l ucidă pe cel cu părul lung: au tras de mai multe ori, iar el până la urmă a șoptit ceva, mișcând buzele. Când i s-⁠a cerut să-⁠și scoată crucea, a răspuns: „Când voi muri, atunci scoateți-⁠o.” Varvara, care îl ținea în brațe, a murit cu el. În aprilie 1919, după eliberarea orașului de către Kolceak, oamenii le-⁠au găsit trupurile și le-⁠au dat o despărțire publică în catedrală. Au fost îngropați lângă biserica Schimbării la Față, iar mormântul lor este cinstit de popor; se vorbește de ajutor minunat prin rugăciunea către protoiereul Nicolae în vindecarea de beție, iar urmașii votkinienilor din străinătate îi cinstesc cu o icoană și o candelă veșnică în biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Berkeley.

La 7 martie 2018 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse i-⁠a trecut în rândul sfinților, cu pomenirea la 2 ianuarie. Nicolae Cernîșev este pomenit și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, și la 11 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Udmurtia, după stilul nou.