Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt, născut Nicu-⁠Aurelian la 29 iulie 1912 la Pantelimon, lângă București, într-⁠o familie evreiască, a fost jurist, eseist, scriitor, deținut politic și monah la Mănăstirea Rohia, autorul Jurnalului fericirii. A murit la 30 martie 1989 la Baia Mare. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

A făcut liceul Spiru Haret, unde i-⁠a avut colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Dinu Pillat și Alexandru Paleologu, și Dreptul, cu doctorat în drept constituțional. A debutat în 1934, sub pseudonimul Antisthius. În 1959 a fost arestat în lotul Noica-⁠Pillat, acuzat de uneltire contra ordinii sociale, și condamnat la doisprezece ani de muncă silnică. În închisoarea Jilava, la 15 martie 1960, a fost botezat în credința ortodoxă de ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; nașul lui a fost Emanuel Vidrașcu, iar martori au fost, între alții, Alexandru Paleologu și preoți de alte confesiuni, ca botezul să aibă un caracter ecumenic, după cum a povestit el însuși. A trecut prin Jilava, Gherla și Aiud și a fost eliberat în august 1964, la amnistia generală. Imediat după eliberare, la Schitul Darvari, și-⁠a desăvârșit botezul prin mirungere și împărtășanie.

Din 1964 a lucrat ca traducător și publicist, sub supravegherea Securității. Prietenia cu Noica l-⁠a dus în Maramureș, la Mănăstirea Rohia, unde a stat vara din 1978 și s-⁠a stabilit în 1979 ca bibliotecar, cu binecuvântarea episcopului Iustinian Chira. La 16 august 1980 a fost tuns în monahism, ca fratele Nicolae. Experiența închisorii și a convertirii, povestită cu umor și adâncime, constituie Jurnalul fericirii, apărut după 1989 și tradus în multe limbi. A mai scris Dumnezeu în care spui că nu crezi, Primejdia mărturisirii, Drumul către isihie și alte cărți de eseuri și scrisori.

A murit la 30 martie 1989 și este înmormântat la Rohia. Este socotit mărturisitor al Bisericii; Sfântul Sinod nu l-⁠a canonizat.