Sofronie al Irkutskului

Sfântul Ierarh Sofronie al Irkutskului (în lume Stefan Nazarievici Cristalevski, 1703-1771) a fost, din 1753, episcop de Irkutsk și Nercinsk, în Siberia răsăriteană. Născut în Ucraina, a fost monah în Kiev și în Lavra Sfântului Alexandru Nevski din Sankt-⁠Petersburg, apoi păstor, misionar și întemeietor de școli în Siberia. Trupul lui, rămas neputrezit, a fost cinstit ca moaște, iar Sinodul local al Bisericii Ruse l-⁠a canonizat în 1918. Este pomenit la 30 martie, la 10 iunie, în Soborul Sfinților Siberieni, și la 30 iunie.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut la 25 decembrie 1703, după izvoarele ucrainene la Berezan, în regimentul Pereiaslav, într-⁠o familie de țărani simpli, fiul lui Lazăr Feodorovici. A învățat la Academia Mohiliană din Kiev (sau, după un izvor, la seminarul din Pereiaslav) și, după absolvirea din 1727, a devenit novice în mănăstirea Acoperământului din Krasnogorsk, din eparhia Pereiaslav. Acolo, la 23 aprilie 1730 (după un izvor, 25 martie), a primit tunderea monahală, cu numele Sofronie, în cinstea Sfântului Sofronie al Ierusalimului. În 1732, în catedrala Sfânta Sofia din Kiev, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, de mitropolitul Rafail (Zaborovski). Doi ani a fost econom al mănăstirii Acoperământului, apoi, prin decretul episcopului Arsenie (Berlov) al Pereiaslavului, a fost mutat econom la casa arhierească.

În 1735 a fost trimis cu treburi eparhiale la Sankt-⁠Petersburg, unde a stat doi ani și a fost băgat în seamă la Sinod. În 1742, între cei 29 de monahi adunați din tot imperiul pentru a întregi frăția Lavrei Sfântului Alexandru Nevski, Sofronie a fost mutat la Sankt-⁠Petersburg și făcut econom, iar în 1746 egumen al mănăstirii, slujbă pe care a ținut-⁠o șapte ani. Ajutorul lui a fost conaționalul său, Cuviosul Sinesie (Ivanov), pe care l-⁠a chemat la Sankt-⁠Petersburg și l-⁠a pus ctitor al Pustiei Noul Serghiev, aflată sub lavră.

Episcop de Irkutsk

După moartea episcopului Inocențiu al Irkutskului, întinsa eparhie a Irkutskului a rămas cinci ani fără episcop. Prin decretul împărătesei Elisabeta Petrovna din 23 februarie 1753 s-⁠a recomandat Sinodului să-⁠l ridice pe Sofronie la treapta arhierească și să-⁠l numească pe scaunul Irkutskului. La 18 aprilie același an a fost hirotonit, în catedrala Adormirii din Kremlinul Moscovei, episcop de Irkutsk și Nercinsk. După hirotonie, s-⁠a dus mai întâi la Kiev să se închine la sfintele moaște ale Lavrei Peșterilor, apoi a plecat spre eparhia lui. A ajuns la Irkutsk la 20 martie 1754, după patru luni de drum.

Primind cârmuirea, a făcut o călătorie prin eparhie, a vizitat Nercinsk, Kirensk și Iakutsk și a făcut apoi mai multe călătorii misionare. S-⁠a arătat ca zidar de biserici și întemeietor al seminarului teologic, unde a predat el însuși. A adus cu el în Siberia mai mulți ajutoare, mai ales ucraineni. Pe prietenul său Sinesie l-⁠a luat cu el, în 1754 l-⁠a numit egumen al mănăstirii Înălțării din Irkutsk și apoi l-⁠a ridicat la rangul de arhimandrit și l-⁠a făcut membru al consistoriului, unde acesta i-⁠a fost ajutor în treburile de cârmuire. A poruncit ca în școli să fie învățați obligatoriu copiii preoților și ai țăranilor, a mutat seminarul într-⁠o casă arhierească nouă, ridicată cu banii lui, a chemat profesori din Kiev și a adunat o mare bibliotecă. A convertit mulți localnici.

A dat mare grijă popoarelor băștinașe. Ferindu-⁠se de presiune și silă, le-⁠a propovăduit Cuvântul lui Hristos, învățându-⁠le temeliile credinței și rugăciunile în limbile lor. A scris: „Celor care nu doresc sfântul botez, după îndemn și încredințare, să nu li se facă nicio silă și nicio amenințare, fiindcă propovăduirii creștine îi aparține dragostea cu smerenie, cu supunere și cu liniște, pentru că inima omului nu se poate sili.” În 1760, numai datorită raportului lui către Sankt-⁠Petersburg, a fost atrasă atenția împărătesei Elisabeta Petrovna asupra nelegiuirilor, ținute mai bine de un an și jumătate la Irkutsk, ale asesorului colegial Piotr Krîlov.

Adormirea

Simțind bătrânețea și slăbirea sănătății, Sofronie a cerut Sinodului să-⁠l lase la odihnă, dar căutarea unui înlocuitor s-⁠a prelungit și sfântul a adormit la Irkutsk la 30 martie 1771, în a doua zi de Paști. Nu a fost înmormântat îndată. Timp de șase luni și zece zile trupul lui a stat în paraclisul Kazanskaia al catedralei Bobotezei din Irkutsk. La 8 octombrie 1771 a avut loc înmormântarea. În tot acest timp trupul nu a dat semne de stricăciune, ceea ce a fost începutul cinstirii lui ca sfânt, la care s-⁠au adăugat apoi vești despre minuni la rugăciunile către el. Rămășițele lui au fost cercetate în 1874 (după un izvor, în 1903) și socotite neputrezite.

Slăvirea

La 18 aprilie 1917, un incendiu din catedrala Bobotezei a distrus racla episcopului Sofronie. Rămășițele păstrate de foc au fost adunate și așezate cu evlavie într-⁠o cutie anume. În același an 1917, prin hotărârea celui de-⁠al 49-lea congres eparhial al eparhiei Irkutsk, arhiepiscopul Ioan a făcut o cerere către Sfântul Sinod de slăvire în toată Biserica a Sfântului Sofronie. Întrebarea canonizării fusese pusă de mai multe ori, încă din 1909, nu numai la Irkutsk, ci și în eparhiile vecine din Siberia răsăriteană. Arhiepiscopul Ioan a pregătit materialele de canonizare și o broșură, „Arătările ajutorului harului ale Sfântului Sofronie, al treilea episcop al Irkutskului”, cu descrierea a 65 de minuni verificate de o comisie anume, între cele 68 de minuni înregistrate și verificate înainte de canonizare, cu liste cu semnăturile a peste 18 000 de oameni care arătau convingerea că „a sosit vremea slăvirii în toată Biserica a Sfântului Sofronie”. În broșură intrau mărturii ale doctorilor Clevezal și Volobuev despre unele dintre cele mai izbitoare vindecări prin rugăciunile sfântului, pe baza unor declarații sub jurământ. În 1918, Sinodul local al Bisericii Ruse l-⁠a canonizat pe Sofronie în rândul sfinților. Sfântul este pomenit și la 30 iunie (13 iulie după calendarul nou).