Nicolae Vinogradov

Sfântul Mărturisitor Nicolae Vinogradov a fost preot în satul Danilovo, lângă Moscova, timp de treizeci și doi de ani, și a murit în surghiun, în Nord, la 17 noiembrie 1931.

Viața

S-⁠a născut la 4 noiembrie 1873, în orașul Klin, gubernia Moscova, dintr-⁠un neam de clerici. A intrat la seminarul din Moscova, absolvit în 1896, la categoria a doua, și până în 1898 a predat la școala parohială din Prohorovo, ținutul Podolsk. S-⁠a căsătorit. La 17 aprilie 1898 a fost numit preot la biserica din satul Danilovo, ținutul Podolsk, închinată Icoanei Maicii Domnului de la Smolensk. Satul era unul dintre cele vechi ale volostului Domodedovo, iar biserica de piatră în care a slujit fusese ridicată în 1755. Aici a trăit părintele Nicolae treizeci și doi de ani; aici i s-⁠au născut fiica Nadejda (1900), fiul Nicolae (1902) și fiica Liudmila (1904); aici a purtat greaua cruce a văduviei.

A muncit mult pentru luminarea bisericească. În noiembrie 1898, curând după hirotonie, a deschis în Danilovo o școală de alfabetizare, în care a predat el însuși fără plată; în 1901 școala a devenit școală parohială, iar el a fost conducătorul și învățătorul ei de religie până în 1918. Între 1908 și 1911 a condus școala parohială a Învierii de lângă Rastunovo, iar între 1909 și 1917 a predat religia la școala zemstvei din Rastunovo. În 1915 a fost ajutor de protopop al districtului șase, iar în 1916 protopop, până în 1917; în 1919-1920 a condus temporar protopopiatul, iar în 1920 a fost ales în consiliul protopopesc, unde a rămas până în 1923, când a fost numit duhovnic al districtului șase. A primit multe răsplăți bisericești, între care în 1921 crucea pectorală.

Prigoana

Ca toți clericii din vremea aceea, a fost lipsit de drepturi electorale, iar în februarie 1930 a fost declarat chiabur, deși nu mai avea nicio avere. În campania de închidere a bisericii a ținut o predică în care a spus: „…au venit vremuri grele, ni se închid bisericile fără voia noastră.” Enoriașii au hotărât să lupte pentru biserica lor; la 10 martie a avut loc o adunare generală în care credincioșii au încercat să protesteze, dar la 17 martie sovietul sătesc a hotărât să ceară îndepărtarea clerului (adică a părintelui Nicolae) din localitate. De chestiune s-⁠a ocupat OGPU, care a interogat președintele sovietului, adjunctul președintelui colhozului și alți martori mincinoși, ce au dat mărturiile cerute despre activitatea antisovietică a preotului.

La mijlocul lui martie 1930 a fost interogat și părintele Nicolae. Anchetatorul s-⁠a interesat de vasele de argint ale bisericii, găsite la preot la inventarul de la sfârșitul lui ianuarie 1930. El a spus că în august 1926 un preot cunoscut, părintele Nicolae Calugin, mutându-⁠se, i-⁠a lăsat un legătel cu lucruri, fără ca el să știe ce conține, iar legătelul a stat pe policioara cu icoane „până când au venit la mine cu inventarul”. La 22 martie 1930 a fost arestat la secția administrativă a comitetului executiv de raion Mihnevo, iar la 24 martie a fost interogat din nou, când și-⁠a întărit declarațiile și a adăugat: „Nu am făcut nicio agitație antisovietică.” La 25 aprilie 1930 troica OGPU l-⁠a condamnat la trei ani de surghiun în Ținutul de Nord. Preotul, încă neîmbătrânit, nu a rezistat condițiilor grele ale surghiunului nordic. La 17 noiembrie 1931 a murit în raionul Emețk din regiunea Arhanghelsk și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.

După arestarea lui, slujba în biserică a încetat, „douăzecimea” necesară înregistrării parohiei s-⁠a destrămat, iar în 1934, printr-⁠o hotărâre a prezidiului comitetului executiv de raion din 14 martie, biserica a fost închisă. Slujba a fost reluată în ea abia în anul 2000.

Este pomenit la 17 noiembrie, la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.