Orentie

Sfântul Mucenic Orentie face parte din grupul Celor șapte frați din Lazia (Lazica), numit și Orentie și tovarășii lui: ostașii Orentie, Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longin. Sunt cinstiți în creștinismul răsăritean și pomeniți laolaltă la 24 iunie. După tradiția bizantină și georgiană, au pătimit mucenicia în anul 304, în vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian, în Marea Prigoană.

Tradiția hagiografică îi înfățișează pe Orentie și pe tovarășii lui ca ostași romani legați de hotarul de răsărit al imperiului. Povestea lor se păstrează mai ales în texte hagiografice bizantine și georgiene mai târzii, nu în izvoare romane din vremea lor. După Patima celor șapte frați, Orentie era un ostaș care a învins pe un războinic numit Marotom, numit în text scit. După izbândă, Orentie a refuzat să ia parte la jertfe aduse zeilor romani tradiționali, spunând că izbânda i-⁠a dat-⁠o Hristos. El și tovarășii lui au fost apoi osândiți și trimiși în surghiun și au murit în locuri diferite de-⁠a lungul țărmului răsăritean al Mării Negre. Povestirea cuprinde teme obișnuite în literatura mucenicească a Antichității târzii, mai ales conflictul dintre credința creștină și îndatoririle religioase romane. Amănuntele întâmplărilor nu pot fi confirmate din izvoare contemporane. Numirea „frați” arată tradiția hagiografică care îi înfățișează pe mucenici ca frați; nu se poate stabili dacă cei șapte au fost cu adevărat frați.

Nicio sursă romană din vremea lor nu pomenește mucenicia lui Orentie și a tovarășilor lui. Dovezile păstrate sunt mai ales texte liturgice și hagiografice bizantine mai târzii. Tradiția se păstrează în culegeri sinaxariale și minologice bizantine, între care Sinaxarul Constantinopolului și Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea, și în literatura hagiografică georgiană. Tradiția greacă despre Orentie și tovarășii lui este catalogată în Bibliotheca Hagiographica Graeca. Paul Peeters a susținut că legenda s-⁠a dezvoltat în comunitățile creștine din ținutul răsăritean al Mării Negre, legat istoric de Lazica, și arată interacțiunea dintre tradițiile grecești și georgiene. Cei șapte mucenici sunt pomeniți laolaltă la 24 iunie în tradiția bizantină, iar unii dintre ei au și pomeniri separate în calendarele bizantine. Cinstirea lor a ajuns legată de ținutul Lazica și de țărmul răsăritean al Mării Negre.