Niceta de Remesiana

Sfântul Niceta a fost episcop al Remesianei, în provincia romană Dacia Mediterranea (azi Bela Palanka, în Serbia), scriitor și teolog, mort în jurul anului 414. Este cinstit în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. Se pomenește la 24 iunie (în Apus, la 22 iunie).

S-⁠a născut în jurul anului 335, dardan de neam, cum spune el însuși: „Sunt dardan”. Remesiana se afla pe râul Nișava, între Niș și Pirot. A trăit în vremea Sinodului I Ecumenic și a celui din Constantinopol (381). Papa Inocențiu I îl numește „fratele nostru Niceta” în scrisori din 409 și 414; din aceasta se socotește că ar fi păstorit vreo cincizeci de ani. A ajuns în Italia cel puțin de două ori; în 398 a mers la Nola, în pelerinaj la mormântul Sfântului Felix, și a fost găzduit de prietenul său Pavlin de Nola, care i-⁠a închinat două poeme. Pavlin îi laudă lucrarea de misionar: i-⁠a învățat Evanghelia pe barbari, schimbați de el din lupi în oi, și a învățat tâlharii să-⁠L cânte pe Hristos cu inimă romană. Se presupune că a fost misionarul bessilor, trib tracic din munții Rodopi; unii cercetători bulgari îi atribuie o traducere a Bibliei în limba lor, dar acest lucru este discutat. Tradiția românească îl socotește unul dintre evanghelizatorii Daciei și ai Dobrogei, dar numeroși autori l-⁠au confundat cu Sfântul Nichita Romanul (15 septembrie) sau cu Sfântul Sava Gotul. Nu este pomenit în sinaxarul constantinopolitan, ci în Martirologiul Roman.

A ocrotit cântarea sacră latină la slujbă și se spune că a alcătuit mai multe imnuri; unii cercetători din veacurile XIX-⁠XX i-⁠au atribuit imnul Te Deum, atribuit în mod tradițional lui Ambrozie și Augustin, dar acest lucru este socotit controversat. Din lucrarea sa doctrinară principală, Învățături pentru cei care se pregătesc de botez, în șase cărți, s-⁠au păstrat extrase mari; ele arată că a pus accent pe învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Se află în ele expresia „comuniunea sfinților”, despre legătura tainică ce unește pe cei vii și pe cei morți într-⁠o nădejde și o dragoste, expresie fără urmă mai veche, devenită apoi centrală în formularea Crezului. A scris și despre fecioara căzută și despre socotirea Paștilor.