Atanasie Parios

Sfântul Atanasie Parios a fost un ieromonah grec, teolog, filosof, dascăl și imnograf, unul dintre „Dascăli ai Neamului” în vremea Luminismului neogrec și al doilea conducător al mișcării colivadilor, după Neofit Kavsokalivitul. S-⁠a născut în 1721 sau 1722 la Kostos, în insula Paros, și a adormit la 24 iunie 1813 în insula Chios. A scris vieți de sfinți, imnuri și multe lucrări de învățătură. Este pomenit la 24 iunie. A fost trecut între sfinți de Biserica Ortodoxă în 1995.

Viața

Pe numele de mirean Atanasie Tuleos, s-⁠a născut în satul Kostos din Paros; tatăl, Apostol Tuleos, era din Sifnos și se așezase în Paros după ce se căsătorise cu o localnică. A primit prima învățătură în satul lui, apoi, dorind studii mai înalte, și-⁠a părăsit părinții și locul și a plecat la Smirna, la școala greacă de acolo, înființată în 1717 și numită mai târziu Școala Evanghelică, unde a stat șase ani. În 1752 (după alt izvor, 1751) a intrat în Academia Athonită, unde a fost elevul lui Neofit Kavsokalivitul și al lui Eugeniu Vulgaris; de la cel dintâi a învățat gramatica și sintaxa lui Teodor Gaza, de la al doilea filosofia, iar apoi retorica și pastorala. A studiat mai târziu la Corfu, la Nichifor Theotokis, fizica.

În 1758, la îndemnul lui Eugeniu Vulgaris, a primit conducerea școlii Neamului din Salonic; elev i-⁠a fost viitorul nou-⁠mucenic Atanasie din Xirokrini. A predat acolo doar doi ani, pentru că școala a fost închisă de o epidemie de ciumă. S-⁠a refugiat la Corfu, apoi la Mesolonghi, la invitația colegului său de la Academia Athonită, Panaghiotis Palamas, care înființase din 1760 „Școala Palamiană”. Din 1767 până în 1770 a predat din nou la Salonic și curând a primit o chemare de cinste din partea Patriarhiei să conducă Academia Athonită. A primit îndată și a stat în Sfântul Munte, unde l-⁠a întâlnit pe Macarie Notaras, care l-⁠a îndemnat să se hirotonească. A fost hirotonit preot de acesta. În acea vreme s-⁠a amestecat activ în mișcarea colivadilor și a fost nu doar alungat din școală, ci în 1776 condamnat ca eretic și caterisit de patriarhul Sofronie al II-⁠lea și Sinodul Constantinopolului. S-⁠a întors la Salonic ca profesor la un gimnaziu și în 1781 a fost iertat, după ce s-⁠a apărat cu izbândă înaintea patriarhului Gavriil al IV-⁠lea și a Sinodului, și redat comuniunii și preoției. A rămas la Salonic până în 1786, colaborând strâns cu Nicodim Aghioritul la ediția operelor lui Grigorie Palama. A scris și a continuat o lucrare însemnată de tâlcuire, apologetică, dogmatică, liturgică, imnografică, filosofică și pedagogică.

În 1786 a plecat spre Paros, dar războiul ruso-⁠turc nu l-⁠a lăsat să acosteze în insulă, și a mers la Chios. Acolo a condus, între 1788 și 1811, o școală, pe care a dus-⁠o la mare înflorire. La nouăzeci de ani s-⁠a retras în chilia Sfântului Gheorghe Resti, unde a adormit la 24 iunie 1813. Troparul lui spune: „Împodobit cu înțelepciune în toate cele ale cucerniciei, dascăl insuflat de Dumnezeu al Bisericii lui Hristos, te-⁠ai arătat stâlp luminos al dreptății vieții, Părinte Atanasie; de aceea insula Paros se mândrește cu slava ta, și noi toți cinstim darurile tale dumnezeiești.”

Cearta cu Korais

A scris și despre teme sociale și politice, nu doar teologice. Fiind învățat și cunoscător de limbi, vedea schimbările pe care Luminismul le aducea în Europa, și a început să judece, cu limbajul lui conservator, evenimentele politice europene și să le atace ca pe o „arbitrară rătăcire eretică”. A scris „Învățătura părintească”, în care s-⁠a împotrivit propunerilor liberale ale luministilor pentru revoluție; cartea a fost tipărită de Patriarhie și se pare că exprima și interese politice ale Porții, de aceea e posibil să nu reflecte pe deplin părerile autorului. Cartea a stârnit atacuri împotriva Bisericii din partea luministilor, care o învinuiau de filoturcism, deși ea exprima părerea marii majorități a fanarioților, care trăiau cu teama că o răscoală locală, chiar izbutită, ar expune restul grecilor furiei turcilor. Adamantios Korais i-⁠a răspuns personal cu „Învățătura frățească”, cu caracterizări personale aspre. Diferența dintre cele două lumi era că luministii urmăreau un stat național curat, cu limite după geografia greacă veche, iar Atanasie și cei mai conservatori, un stat tradițional multinațional, în care să se poată salva și grupurile mici de greci împrăștiate în Imperiul Otoman. Sunt cunoscute vreo șaizeci de lucrări de învățătură, agiografice, literare, dogmatico-⁠canonice și apologetice, predici, scrisori, epigrame, manuale de gramatică și retorică.

Ucenicii și scrierile

Printre ucenicii lui: Atanasie din Kulakia, mai târziu monah la Vatoped, mort ca mucenic prin spânzurare în 1774, pentru că nu s-⁠a lepădat de credință; Minas Minoidis, care a predat retorica și filosofia la Serres și Salonic, iar la Paris greaca veche, și a fost traducător la ministerul de externe francez; Ierotei Dendrinos și Hristodul; și Sfântul Nichifor din Chios, care l-⁠a cunoscut pe când Atanasie conducea școala din Chios. A tradus în greaca nouă „Viața extinsă a Sfântului Climent al Ohridei” (1774). Dintre lucrări: „Antipapas” (1785), asupra operei Sfântului Marcu al Efesului; „Învățătura părintească” (1797), scrisă de el, dar tipărită sub numele patriarhului Antim al Ierusalimului; „Apologii creștine” (1798); „Retorică și metafizică” (1787); „Răspuns la râvna neînțeleaptă a filosofilor veniți din Europa” (1802); și „Epitome” (1806), manual de teologie făcut împreună cu Sfântul Macarie al Corintului.