Ioan Botezătorul

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, este cel din urmă dintre proorocii Vechiului Testament și cel care a pregătit calea lui Hristos. L-⁠a botezat pe Domnul în râul Iordan și a primit moarte de martir, pentru că l-⁠a mustrat pe regele Irod Antipa. Despre el Hristos a spus că, între cei născuți din femei, nu s-⁠a ridicat unul mai mare. Biserica îl cinstește de mai multe ori pe an, iar icoana lui stă, în Deisis, alături de cea a Maicii Domnului, de o parte și de alta a lui Hristos.

Nașterea

Părinții lui, preotul Zaharia și dreapta Elisabeta, erau înaintați în vârstă și nu aveau copii. Pe când Zaharia tămâia în Templul din Ierusalim, i s-⁠a arătat un înger, care i-⁠a vestit că rugăciunea i-⁠a fost ascultată și că Elisabeta va naște un fiu, căruia să-⁠i pună numele Ioan. Zaharia nu a crezut și a rămas mut. Elisabeta a rămas însărcinată și s-⁠a ținut ascunsă cinci luni, după care a primit vizita Fecioarei Maria, pe care Evanghelia după Luca o numește rudenia ei.

În ziua a opta, la tăierea împrejur, rudele voiau să-⁠i dea pruncului numele tatălui, dar Elisabeta a cerut numele Ioan, iar Zaharia a scris același nume pe o tăbliță. Atunci i s-⁠a dezlegat limba și, umplut de Duhul Sfânt, a rostit cântarea de laudă în care a vestit că pruncul va fi numit prooroc al Celui Preaînalt și va merge înaintea Domnului ca să-⁠I pregătească calea.

Glasul din pustie

Copilul a crescut și s-⁠a întărit cu duhul, apoi s-⁠a retras în pustie, până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. Purta o haină de păr de cămilă, încinsă cu un brâu de piele, și se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. Evangheliile arată în el un om aspru, neclintit ca o trestie bătută de vânt și nu îmbrăcat în haine moi.

În al cincisprezecelea an al domniei împăratului Tiberiu, Ioan a început să predice pe malurile Iordanului pocăința spre iertarea păcatelor, iar mulțimile veneau la el, își mărturiseau păcatele și se botezau. Fariseilor și saducheilor care veneau cu mândrie le cerea roade vrednice de pocăință, iar oamenilor de rând le dădea îndrumări simple: cel ce are două haine să împartă cu cel ce nu are, vameșii să nu ceară mai mult decât li s-⁠a poruncit, iar ostașii să nu asuprească pe nimeni și să se mulțumească cu solda lor.

Botezul Domnului și mărturia

Când Iisus a venit la Iordan, Ioan l-⁠a recunoscut și l-⁠a botezat. Duhul Sfânt s-⁠a pogorât asupra Domnului în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a mărturisit despre Fiul. Evanghelistul Ioan păstrează cuvintele Înaintemergătorului: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Unii dintre ucenicii lui, printre ei Andrei, au mers după Hristos. Ioan s-⁠a numit prietenul mirelui și a spus despre sine: „Aceluia trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”.

Mucenicia

Ioan l-⁠a mustrat pe Irod Antipa pentru că luase de soție pe Irodiada, femeia fratelui său. Irod l-⁠a întemnițat; potrivit istoricului Iosif Flaviu, temnița a fost cetatea Macherus, la răsărit de Marea Moartă. Evangheliile arată că regele se temea de Ioan, știind că este un om drept și sfânt, și îl asculta cu plăcere. La ospățul de ziua lui, după dansul fiicei Irodiadei, Irod a jurat să-⁠i dea orice va cere, iar ea, îndemnată de mamă, a cerut capul lui Ioan. Proorocul a fost decapitat în temniță, iar ucenicii lui i-⁠au luat trupul și l-⁠au îngropat. Biserica spune că, după moartea trupească, Ioan a coborât în iad și a vestit și acolo venirea lui Hristos, rămânând Înaintemergător și în moarte, așa cum fusese în viață.

Moaștele și cinstirea

Potrivit unei tradiții a Bisericii Ortodoxe, capul sfântului a fost găsit de ucenici și dus pe Muntele Măslinilor, unde a fost de două ori îngropat și descoperit, de unde praznicul Aflării întâi și a doua a cinstitului cap. Alte relatări spun că a fost găsit în vremea lui Constantin și dus în taină la Emesa, în Siria, iar a treia aflare, în anul 452, se prăznuiește tot în Biserica Ortodoxă. Mai multe locuri au pretenții asupra capului, între ele moscheea Omeiazilor din Damasc și catedrala din Amiens. Mâna dreaptă, cu care a botezat pe Domnul, a fost adusă, potrivit tradiției, din Antiohia la Constantinopol în anul 956, iar o parte din ea este păstrată la Cetinje.

Biserica Ortodoxă îl pomenește de șase ori pe an. Nașterea lui se prăznuiește la 24 iunie, Tăierea capului la 29 august, zi de post aspru, Soborul lui la 7 ianuarie, în ziua de după Botezul Domnului, Zămislirea la 23 septembrie, Aflarea întâi și a doua a capului la 24 februarie, iar a treia aflare la 25 mai. Multe biserici și mănăstiri îi poartă hramul.