Paul I

Sfântul Paul I a fost episcop al Romei între 757 și 767. Venea dintr-⁠o familie nobilă romană și a păstorit Biserica într-⁠un timp în care Roma era amenințată de longobarzi și se îndepărta tot mai mult de împăratul din Constantinopol.

A crescut împreună cu fratele său Ștefan în școala din palatul Lateran și a slujit ca diacon. Când Ștefan a ajuns episcop al Romei, Paul a fost adesea trimis de acesta să negocieze cu regii longobarzi. După moartea lui Ștefan, la 26 aprilie 757, a fost ales de cei mai mulți, împotriva unei partide care voia să-⁠l facă episcop pe arhidiaconul Teofilact, și a fost hirotonit la 29 mai 757.

Păstorirea lui s-⁠a petrecut între regii franci și longobarzi. A ținut legătura cu Pepin cel Scurt, cerându-⁠i să păstreze alianța cu Roma, iar în 758 regele longobard Desiderius a ocupat ducatele Spoleto și Benevento și l-⁠a silit să scrie o scrisoare favorabilă lui. Mai târziu Pepin l-⁠a sprijinit și a judecat între pretențiile romane și cele longobarde. Din cauza înstrăinării de Imperiul Roman de Răsărit, Paul a trăit adesea cu teama că împăratul va trimite o oaste împotriva Romei.

A adormit întru Domnul la 28 iunie 767. Fiind episcop al Romei înainte de despărțirea Bisericilor, este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite și pomenit la 28 iunie.