Xenofont de la Robeika

Cuviosul Xenofont de la Robeika a fost un monah rus de la hotarul secolelor XIV și XV, tuns la mănăstirea Lisița de lângă Novgorod, unde a primit tunderea de la egumenul Varlaam. A întemeiat o mică mănăstire pe malul râului Robeika, aproape de Novgorod. Este cinstit ca sfânt cuvios, dar viața lui scrisă nu este un izvor sigur. Se pomenește la 28 iunie, ziua morții, la 26 ianuarie, ziua sfântului ocrotitor, Xenofont al Constantinopolului, și în duminica a treia după Rusalii, în soborul sfinților din Novgorod.

Ce se știe

Viața lui s-⁠a pierdut, iar când a fost scrisă din nou în secolul al XVIII-⁠lea, cărturarii au amestecat doi Varlaami, Varlaam de la Hutîn și Varlaam din Kiev, și i-⁠au făcut pe Xenofont ucenic al lui Varlaam de la Hutîn, care trăise cu două secole mai înainte. L-⁠au făcut și prieten cu Antonie de la Dîmsk, care a trăit probabil în secolul al XV-⁠lea și a fost confundat de hagiografi cu Antonie Romanul din secolul al XII-⁠lea. Singurul text al vieții a fost găsit abia la sfârșitul secolului XX și publicat de A. G. Bobrov. A fost alcătuit cel mai devreme în secolul al XVIII-⁠lea, în text apare cuvântul predmet, tradus din latinescul objectum, care a intrat în rusă abia în 1720, deși autorul încerca să imite modelele vechi.

După o versiune, a fost egumen la Hutîn și a renunțat, apoi a plecat din mănăstire ca să trăiască mai aspru și a întemeiat pe malul râului Robeika, care a fost multă vreme numit Selifontova, din pricina deformării numelui lui, mănăstirea Sfântul Nicolae. După alta, a plecat de la Varlaam fiindcă voia o viață mai ascetică, iar locul unde a ajuns pe Robeika este acela unde mai târziu s-⁠a ridicat mănăstirea. Moaștele lui au stat în biserica mănăstirii, ajunsă mai târziu biserică de parohie. Datele din sursele noastre diferă: un câmp al intrării dă ca an al morții 1262, în timp ce izvoarele vorbesc de sfârșitul secolului XIV și începutul secolului XV.

Cercetarea

Mănăstirea lui este pomenită scurt în literatura secolelor XIX și începutul secolului XX, cu aceleași date, adesea greșite: ucenic al lui Varlaam de la Hutîn, întemeiere în secolul al XIII-⁠lea. Primul studiu a fost al lui P. M. Silin, în 1902, care nu a pus la îndoială datarea în secolul XIII. Al doilea, al lui Bobrov, din 1997, a respins această datare, socotind că mănăstirea a fost întemeiată la începutul secolului al XV-⁠lea.