Petru I

Petru I a fost primul arhiepiscop georgian care a purtat titlul de catholicos, în Iberia (Georgia de azi). A condus Biserica țării aproximativ între 467 și 474, din voința regelui Vahtang I al Iberiei. În viața regelui Vahtang se spune că acesta l-⁠a cunoscut pe Petru, urmaș al Sfântului Grigorie Teologul, în vizitele la Constantinopol, și totodată pe Samuel I, ce avea să-⁠i urmeze. Apropierea duhovnicească dintre Petru și Vahtang, unită cu străduința lor comună de a lucra în numele Bisericii, a contribuit mult la relațiile prietenești dintre statul georgian și Imperiul Bizantin și la dobândirea autocefaliei de către Biserica Georgiei.

După întoarcerea în patrie, regele a trimis un sol la Bizanț să găsească o cale pentru ca Petru să fie sfințit și Samuel să devină episcop. Patriarhul a aprobat cererile, dar fiindcă Biserica georgiană era încă sub jurisdicția Patriarhiei Antiohiei, Petru și Samuel au fost trimiși acolo ca să primească treapta. După câțiva ani, Biserica locală a obținut autocefalia (484 sau 486). Se crede că Petru a purtat slujba de catholicos între 467 și 474, apoi a lăsat locul lui Samuel I, dar a păstrat un rol de frunte în viața bisericească și politică. A stabilit o formă de autoguvernare care a întărit autoritatea Bisericii, iar buna înțelegere dintre catholicos și rege a pus temelia raporturilor armonioase dintre puterea laică și cea bisericească. În 502, spun izvoarele, l-⁠a însoțit pe Vahtang în războiul cu perșii.

Biserica Ortodoxă Georgiană l-⁠a canonizat în 2002, la 17 octombrie. Este pomenit la 30 noiembrie.