Ismail Bazilevski

Sfântul Sfințit Mucenic Ismail Bazilevski (1881-1941), numit și Ismail de Karaganda, a fost preot de sat în gubernia Tambov și Voronej, osândit în 1940 la zece ani de lagăr, iar în lagăr, în 1941, la moarte, și împușcat în Kazahstan. Biserica Rusă l-⁠a canonizat la 20 august 2000. Este pomenit la 4 noiembrie (stil vechi), adică 17 noiembrie, ziua morții de mucenic.

Familia și slujirea

S-⁠a născut la 7 iulie 1881 într-⁠un sat din ținutul Poleansk (sau al unui ținut apropiat) din gubernia Voronej, în familia psaltului Nikolai Vasilievici Bazilevski. Familia a avut șapte copii: Ismail, Pavel (diacon, mort în 1919), Grigorie (1885-1937, preot, împușcat), Nikolai, Liubov, Maria și Olga. Ismail a absolvit seminarul din Voronej în jurul anului 1901. Între 1901 și 1909 a fost învățător la o școală de sat. O vreme a fost administrator la moșierul Reznikov. Treapta de preot a primit-⁠o în 1915. A slujit în satul Otskocinoe din gubernia Tambov (azi regiunea Lipețk) în 1915-1923, și în satul Skorniakovo, din gubernia Voronej (după un izvor, azi în regiunea Tambov), în 1923-1930. În 1930 biserica a fost închisă și Ismail s-⁠a mutat la Voronej, pe strada Pervomaiskaia nr. 10, apartamentul 6. Din 1930 a lucrat ca contabil la uzina SKG. Din 1936 a făcut felurite munci, de zugrav, de sobar etc. Ultimul loc de muncă înainte de arestare a fost cel de contabil-⁠calculator la biroul Koopstroiles al Uniunii regionale de consum. Soția lui a fost Anna Nikolaevna. Copii: fiul Alexandr (n. 1907) și fiica Alexandra (n. 1910).

Arestarea și lagărul

Ismail Bazilevski a fost arestat la Voronej la 5 august 1940. La 17 septembrie 1940, Colegiul pentru cauze penale al tribunalului regional din Voronej a judecat în ședință închisă cauza, pe baza articolului 58-10, partea întâi, a Codului penal al RSFSR. Învinuirea: „antisemitism, ostil puterii sovietice, a răspândit în anturajul său agitație contrarevoluționară”. Sentința: zece ani de lagăr și cinci ani de privare de drepturi civile. Sentința a fost confirmată de Curtea Supremă a RSFSR la 7 octombrie 1940. Bazilevski nu s-⁠a recunoscut vinovat. În martie 1941 a fost trimis în lagărul Karlag.

A fost arestat a doua oară în Karlag la 31 august 1941, învinuit că „sistematic în iulie-⁠august 1941 a spus deținuților născociri contrarevoluționare, calomnioase și înfrângeriste și a lăudat orânduirea capitalistă”. A negat. La 5 noiembrie 1941 a depus Curții Supreme a RSS Kazahe o plângere în care a spus că niciodată nu i-⁠a trecut prin minte să facă agitație contrarevoluționară și nu a fost niciodată împotriva puterii sovietice. A arătat că deținutul-⁠martor Zaharov a spus că el ar fi zis că în țară nu e rânduială, dar el a spus doar că mulți muncitori se poartă neconștiincios față de munca lor, strică și fură materiale, ceea ce se răsfrânge asupra producției. Nu a învinuit administrația supremă și a vrut doar să se schimbe acest fenomen nefiresc. A respins categoric mărturia deținutului Barbinov, că ar fi spus că armata germană este înarmată nu mai rău decât a noastră: spusese întotdeauna că, dacă Hitler a mers pe calea lui Napoleon, îl așteaptă același sfârșit. A arătat că Barbinov i-⁠a răsucit cuvintele și că între ei fuseseră conflicte pentru purtarea neconștiincioasă a acestuia față de o treabă încredințată, pentru care l-⁠a mustrat. A cerut revizuirea cauzei, pentru că nu se socotea vinovat, și a arătat că în zece ani de muncă în serviciul sovietic nu avusese niciodată vreo sancțiune. Plângerea nu a schimbat sentința.

Mucenicia

Sesiunea permanentă a tribunalului regional Karaganda de pe lângă Karlag al NKVD, într-⁠o ședință închisă din satul Dolinka, la 4 noiembrie 1941, l-⁠a găsit vinovat după articolul 58-10, partea a doua, și l-⁠a condamnat la pedeapsa supremă, împușcarea. La 17 noiembrie 1941 a fost împușcat. Locul înmormântării nu se cunoaște. A fost reabilitat la 19 mai 1998 de primul adjunct al procurorului regiunii Karaganda. La 20 august 2000, Sinodul arhieresc al Bisericii Ruse, la propunerea eparhiei Almaty, l-⁠a canonizat ca sfânt sfințit mucenic. Despre urmașii lui se știe că fiul Alexandr s-⁠a căsătorit de două ori, iar fiica Alexandra, căsătorită Gahovici, a avut o fiică, Nina, căsătorită Zaițeva, care a trăit la Voronej, a predat engleza și a murit în 2004.