Plegmund de Canterbury

Sfântul Ierarh Plegmund de Canterbury a fost arhiepiscop al Canterbury-⁠ului din 890 până la adormirea lui, la 2 august 914 (sau 923), învățătorul regelui Alfred cel Mare și al douăzecilea arhiepiscop al orașului. Era de neam merc și poate fusese pustnic.

O tradiție de la trei veacuri după moartea lui spune că a trăit ca pustnic la Plemstall, în Cheshire. Faima lui de cărturar a atras atenția lui Alfred, care încerca să înnoiască învățătura în țară. Înainte de 887 regele l-⁠a chemat la curte, unde a lucrat cu alți trei învățați. A fost ales arhiepiscop, după cum spune Cronica anglo-⁠saxonă, „de Dumnezeu și de tot poporul”; Fulk, arhiepiscopul Reimsului, a lăudat alegerea. Între moartea înaintașului și sfințirea lui a trecut un timp, poate fiindcă scaunul fusese oferit lui Grimbald, care a refuzat. A primit pallium-⁠ul de la papa Formosus.

În veacul al IX-⁠lea scaunul Canterbury-⁠ului era într-⁠o stare de slăbiciune, iar Plegmund a trebuit să-⁠i redea autoritatea. Între 909 și 918 a creat patru eparhii noi în cadrul vechii eparhii de Winchester, la Crediton, Ramsbury, Sherborne și Wells, ca fiecare viitor comitat al Wessexului să aibă episcopul lui. Pentru aceasta a avut nevoie de încuviințarea papei Serghie al III-⁠lea, care anulase actele lui Formosus, așa că în 908 a mers la Roma ca să i se redea pallium-⁠ul; a fost primul arhiepiscop de Canterbury care a vizitat Roma în aproape un veac și s-⁠a întors cu moaștele Sfântului Vlasie. Sub păstorirea lui s-⁠a îmbunătățit latina scribilor. Când Alfred a murit, în 899, Plegmund l-⁠a încoronat pe fiul său Eduard. A fost canonizat după moarte. Este pomenit la 2 august, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.