Procopie Decapolitul

Cuviosul Procopie Decapolitul (Procopie Mărturisitorul) a fost monah bizantin, nevoitor și mărturisitor al icoanelor, din a doua jumătate a secolului al VIII-⁠lea și prima jumătate a celui de-⁠al IX-⁠lea. Este pomenit la 27 februarie după calendarul vechi (12 martie după cel nou); izvorul ucrainean dă 13 martie.

Procopie a fost monah și a trăit la Constantinopol într-⁠una dintre mănăstiri. A avut ucenic și tovarăș de nevoință pe Vasile Mărturisitorul. Numele de Decapolitul vine, se pare, din originea lui din Decapole, ținutul de la est de Marea Galileii, după unii izvoare din localitatea Seleucia; izvorul ucrainean spune că ar fi fost din Seleucia în Iordania sau în Asia Mică. Încă din tinerețe a ales calea monahală și s-⁠a dedicat curățirii sufletului și înălțării lui către Dumnezeu.

Când a început iconoclasmul, el a stat în apărarea icoanelor, arătând că închinarea la icoane nu este idolatrie, căci creștinii nu se închină materiei moarte, ci sfinților vii zugrăviți pe ele. Pentru aceasta a fost chinuit cu cruzime, arestat, bătut și zdrelit cu fier. Izvoarele nu se potrivesc asupra împăratului: izvorul rus spune că, în vremea persecuției de sub Leon al V-⁠lea, Procopie a fost, împreună cu Vasile, supus la multe chinuri și întemnițat, unde au stat amândoi până la moartea împăratului; izvoarele sârb și ucrainean pun prigoana sub Leon al III-⁠lea Isaurianul (717 până la 741), care în anul 741 a murit. După moartea împăratului, Procopie a trăit în pace vreo zece ani, după izvorul rus, în mănăstirea lui, și a murit de moarte firească.

În Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea (sfârșitul secolului al X-⁠lea), la 27 februarie, se află o scurtă viață comună a lui Procopie și Vasile, amândoi numiți mărturisitori. În Sinaxarul Bisericii din Constantinopol (secolul al X-⁠lea), viața lui Procopie este la 27 februarie, iar a lui Vasile la 28 februarie. Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea are și chipul celor doi cuvioși. În Mineiul de la 27 februarie se află slujba lui Procopie Decapolitul: trei stihiri la „Doamne, strigat-⁠am”, glasul al 4-lea; un tropar, glasul al 8-lea; un canon, glasul al 6-lea, al cărui autor este numit Teofan; un sedelnă, glasul al 4-lea; și un condac, glasul al 4-lea.