Rodolf Gabrielli

Rodolf Gabrielli (Rodolfo Gabrielli, numit și Rodolf, episcopul) s-⁠a născut la Camporeggiano în 1034 și a murit la Gubbio la 17 octombrie 1064. A fost monah benedictin, pustnic camaldulez și episcop de Gubbio din 1059 până în 1064. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică și pomenit la 26 iunie.

Fratele său Ioan Gabrielli a fost primul egumen al abației San Bartolomeo, iar fratele Petru, mai târziu beatificat, a intrat și el, în 1057, monah la Fonte Avellana. Rodolf a ajuns ucenic al Sfântului Petru Damian la Fonte Avellana, „pepiniera de nevoitori”, unde a studiat filosofia și teologia și a excelat în limba latină. A luat apoi chipul monahal și, hirotonit preot, a început o viață aspră de rugăciune și pocăință: se supunea la chinuri ca să-⁠și domolească tinerețea, purta cilițiu, nu mânca carne, ouă și brânză și dormea pe o scândură, fără învelitoare. Slăbit de mortificare, și-⁠a născocit pentru chilie un sistem ingenios de funii cu care se sprijinea la rostirea psalmilor. A practicat mărturisirea publică a greșelilor, cerând să fie biciuit de doi frați.

Petru Damian a avut întotdeauna o părere înaltă despre tânărul monah și l-⁠a rugat printr-⁠o scrisoare să-⁠i revizuiască scrierile și să îndrepte ce ar fi contrar doctrinei catolice. În 1058, deși Rodolf nu împlinise vârsta canonică, Petru Damian, scutit de el însuși de slujba de episcop de Gubbio, l-⁠a propus papei Nicolae al II-⁠lea ca înlocuitor.

Este un sfânt local al Apusului; a murit în 1064, înainte de 1066, dar după despărțirea din 1054. Nu cunoaștem o canonizare sinodală ortodoxă.