Serapion din Thmuis

Sfântul Ierarh Serapion din Tmuis a fost monah și episcop al Tmuisului, în Egiptul de Jos, scriitor bisericesc din veacul al IV-⁠lea. A fost tovarășul de luptă al Sfântului Atanasie cel Mare împotriva arianismului. Este pomenit ca mărturisitor, la 21 martie.

Monahul Înainte de a se face monah, a învățat la Alexandria. A ajuns egumen al mănăstirilor din Arsinoe, care ar fi avut, la un moment dat, până la unsprezece mii de monahi. Istoricii Sozomen și Paladie l-⁠au numit cel Mare. A fost tovarăș și ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, care, pe patul de moarte, i-⁠a lăsat una dintre cele două mantii din piele de oaie, a doua revenind lui Atanasie. În Pateric, el este citat în patru locuri, ca Avva Serapion, iar Evagrie Ponticul i-⁠a dat numele Îngerul Bisericii din Tmuis.

O istorioară din Pateric povestește că ar fi plătit o femeie căzută, dar, în loc să păcătuiască, s-⁠ar fi rugat toată noaptea înaintea ei și ar fi adus-⁠o la credință, încât ea s-⁠ar fi făcut monahie într-⁠o mănăstire, trăind în mari nevoințe.

Episcopul Mai târziu a fost hirotonit episcop de Tmuis, scaun pe care l-⁠a păstrat până la sfârșit. Ieronim a spus în lucrarea sa Despre bărbații iluștri că i se zicea Scolasticul, pentru erudiția lui. A fost unul dintre cei mai credincioși ajutători ai lui Atanasie, în lupta împotriva arienilor din Alexandria, și a avut grijă de scaunul episcopal al acestuia într-⁠unul dintre exiluri. A luat parte la sinodul din Serdica, în 343. Între 355 și 356 (după un izvor, 353) Atanasie l-⁠a trimis, în fruntea unei solii, la împăratul Constanțiu al II-⁠lea, să respingă învinuirile arienilor. La cererea lui, Atanasie i-⁠a scris patru scrisori dogmatice, una despre Fiul lui Dumnezeu și trei despre Duhul Sfânt, socotite printre cele mai vechi texte creștine consacrate numai Duhului Sfânt. Tot atunci, între 358 și 362, i-⁠a trimis o scrisoare despre moartea lui Arie. În 359 (după unele izvoare, mai devreme, în 350) arianul Gheorghe, patriarh potrivnic al Alexandriei, l-⁠a scos din scaun și l-⁠a trimis în surghiun. Aceasta a stat la temelia cinstirii lui ca mărturisitor. A murit după 362, după un izvor sârb în jur de 366.

Scrierile Din opera lui s-⁠au păstrat puține. Ieronim a pomenit un tratat împotriva maniheilor, comentarii la Psalmi și mai multe scrisori. Tratatul despre Psalmi este pierdut. Au rămas tratatul despre manihei, o scrisoare către episcopul Eudoxie, o scrisoare către monahii din Alexandria despre vrednicia vieții monahale și scrisoarea despre Tatăl și Fiul. Cel mai prețios este Evhologhionul, cu treizeci de rugăciuni pentru Euharistie, botez, hirotonie, ungere cu untdelemn și înmormântare. Evhologhionul a fost descoperit pentru știința lumii în 1894 de profesorul rus A. Dmitrievski, într-⁠un manuscris din veacul al X-⁠lea, din biblioteca Marii Lavre de la Athos. Mai târziu a fost publicat din nou, în 1898, de Wobbermin.

Se spune că ar fi rostit: să nu socotești boala grea, grea este numai păcatul, căci boala ne urmează doar până la mormânt, iar păcatul merge după păcătos și dincolo de mormânt.

Cinstirea Biserica Ortodoxă îl pomenește la 21 martie, iar unele izvoare dau și 7 martie și 7 februarie. Este pomenit ca mărturisitor și în Martirologiul Roman la 21 martie.