Sofia de la Kiev

Schiegumena Sofia Grineva (în lume Sofia Evgheniovna, 1873-1941), stareța Mănăstirii Acoperământului Maicii Domnului din Kiev, a fost o cuvioasă mărturisitoare. A fost proslăvită local în eparhia Kievului prin hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 25 august 2012; se pomenește la 22 martie (4 aprilie după calendarul nou), în ziua adormirii ei. În 1981 fusese numărată între Noii Mucenici și Mărturisitori de Biserica Rusă din Străinătate.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut în 1873 la Moscova, într-⁠o familie nobilă din Tula, fiică a lui Evgheni Ivanovici Grinev, care a murit când ea avea șapte ani, și a Lidiei Dimitrievna. Copiii rămași orfani au fost găzduiți la Mănăstirea Schimbării la Față din Belev, unde egumena era fosta lor guvernantă. Mai târziu familia s-⁠a mutat în ținutul Taruza, gubernia Kaluga, lângă Optina; Sofia mergea adesea la mănăstire. În 1885 un schimnic i-⁠a spus, în fața familiei, „egumenă” și a prorocit că va fi o egumenă vrednică. A învățat la Institutul Alexandro-⁠Maria din Moscova și apoi la gimnaziul Fundukleev din Kiev, iar până în 1895 la conservatorul din Kiev, la canto. Înainte de absolvire a făcut o angină difterică gravă și și-⁠a pierdut glasul pentru nouă luni; vindecată după o spovedanie la mănăstire, s-⁠a hotărât pentru viața monahală.

Viața monahală și egumenia

În 1895 a intrat la mănăstirea Sfânta Treime din ținutul Taruza, probabil tunsă rasofor, unde a rămas până în 1912. Împreună cu Ecaterina Metzendorf a ales apoi Dugninski Zavod, unde era o biserică părăsită a Sfântului Ioan Milostivul și o icoană a Maicii Domnului „Bucuria și Mângâierea”, ocrotitoarea obștii, care s-⁠a închegat. În 1913, cu prilejul unei vizite la Sinod, la Petersburg, mitropolitul Flavian al Kievului i-⁠a propus să fie egumenă a Mănăstirii Acoperământului din Kiev, una dintre cele mai mari ale imperiului, legată de familia țarului; a primit și în același an a fost tunsă monahie și numită egumenă. A rămas în Kiev până în 1923, câștigând inimile maicilor prin bunătate și smerenie; a scris și poezie și proză în revistele duhovnicești, sub semnătura „I. S.”. În Primul Război Mondial mănăstirea a fost spital cu 225 de paturi pentru răniți. În ianuarie 1918, în timpul terorii roșii, în Kiev au fost uciși mulți slujitori ai Bisericii, între ei mitropolitul Vladimir.

Persecuția

În 1923 mănăstirea a fost dată renovaționiștilor, iar ea a fost îndepărtată din conducere. A cumpărat o casă la Irpin, lângă Kiev, unde a făcut o biserică și unde s-⁠au mutat maicile, slujbele fiind săvârșite de protoiereul Dimitrie Ivanov. A fost arestată în 1924, pentru șase săptămâni, apoi în 1928, pentru șapte săptămâni, când s-⁠a alăturat, împreună cu douăzeci de maici și cu doi preoți, mișcării iosifiene și a trăit cu act de identitate sub alt nume. Surghiunul în Kazahstan nu a fost pus în aplicare din pricina bolii. A treia oară a fost arestată în octombrie 1931, în procesul Bisericii Adevărat-⁠Ortodoxe (a Catacombelor) din Ucraina. La 3 octombrie 1932 a fost eliberată, dar i s-⁠a interzis timp de trei ani să locuiască în douăsprezece localități. A trăit la Putivl, unde a cerut în zadar să se întoarcă la Irpin.

Ultimii ani și cinstirea

În 1933 a plecat în surghiun în satul Pokrov, în regiunea Moscovei. În 1934 a primit marea schimă. În 1937 obștea ei tainică a fost descoperită, iar maicile au fost arestate și duse în Nordul îndepărtat, dar ea nu era acolo. Își petrecea ultimele zile lângă biserica Acoperământului din Pokrov, suferind de astm bronșic și de inimă. A adormit în Domnul la 4 aprilie 1941, în al șaizeci și optulea an al vieții.

Numele ei a ajuns cunoscut prin cartea scriitoarei Elena Kontsevici, tipărită în SUA în 1976. În 1981 a fost numărată între Noii Mucenici și Mărturisitori ruși proslăviți de Biserica Rusă din Străinătate. A fost reabilitată de puterea sovietică în august 1989. La 11 mai 2012 i-⁠au fost aflate moaștele, iar la 25 august 2012 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a așezat-⁠o între sfinții mărturisitori cinstiți local ai eparhiei Kievului.