Swithun de Winchester

Sfântul Swithun (Swithin) de Winchester a fost episcop anglo-⁠saxon de Winchester din 852 până la moartea sa, la 2 iulie 863, și a rămas sfântul ocrotitor al catedralei de acolo. Însemnătatea lui istorică ca episcop este umbrită de faima minunilor făcute după moarte. Este pomenit în Anglia la 15 iulie, iar în Norvegia și în Martirologiul roman la 2 iulie.

Viața Swithun a fost episcop al Winchesterului de la sfințirea sa, la 30 octombrie 852, până la moarte. Este amintit foarte puțin în documentele timpului său; moartea lui este trecută în Cronica anglo-⁠saxonă sub anul 861, iar numele lui apare ca martor la nouă hrisoave, cel mai vechi din 854. După o legendă târzie, a fost hirotonit preot de episcopul Helmstan, a fost învățătorul lui Æthelwulf, fiul regelui Egbert de Wessex, și apoi a fost sfințit episcop de arhiepiscopul Ceolnoth. Istoricul Michael Lapidge numește însă izvorul acestei povestiri o pură ficțiune.

În slujirea lui, Swithun a fost cunoscut pentru evlavie și pentru râvna de a zidi biserici noi sau de a le reînnoi pe cele vechi. Se spune că, la cererea lui, Æthelwulf a dăruit Bisericii o zecime din pământurile regale. Își făcea călătoriile prin eparhie pe jos, iar când da un ospăț, chema pe săraci, nu pe bogați. William de Malmesbury scrie că, dacă episcopul Ealhstan de Sherborne era sfetnicul regelui în cele lumești, Swithun era sfetnicul în cele duhovnicești. Tradiția spune că a ridicat un pod peste râul Itchen, la poarta de răsărit a Winchesterului. Minunea lui cea mai cunoscută este aceasta: lucrătorii au spart cu răutate coșul cu ouă al unei femei, iar Swithun le-⁠a făcut la loc întregi. Pe patul de moarte, a cerut să fie îngropat în afara zidului de nord al catedralei, ca trecătorii să calce peste mormânt, iar picăturile de ploaie de pe streașină să cadă pe el.

Mutarea moaștelor și cinstirea Peste mai bine de o sută de ani, când Dunstan și Æthelwold al Winchesterului începeau reforma bisericească, Swithun a fost ales ocrotitor al bisericii restaurate din Winchester, închinată înainte Sfinților Petru și Pavel. Trupul i-⁠a fost mutat din mormântul aproape uitat în noua bazilică a lui Æthelwold la 15 iulie 971; după scriitorii vremii, multe minuni au precedat și au urmat mutarea. Se povestește că Æthelwold a poruncit ca toți călugării să lase orice ar face și să meargă la biserică să laude pe Dumnezeu de fiecare dată când se săvârșea o minune.

Moaștele au fost probabil împărțite mai târziu: capul a fost dus la Canterbury, iar un braț la mănăstirea Peterborough. Raca principală a fost mutată în 1093 în noua catedrală normandă de la Winchester, pe un postament în spatele altarului. La începutul secolului al XIII-⁠lea s-⁠a ridicat o încăpere în spate pentru mulțimea pelerinilor, iar în 1476 raca a fost mutată în ea. A fost dărâmată în 1538, în vremea Reformei engleze; astăzi o înfățișare modernă a ei stă la același loc. O credință populară spune că, dacă plouă în ziua lui, 15 iulie, ploaia va ține patruzeci de zile. Catedrala din Stavanger, în Norvegia, îi este închinată.