Edith de la Polesworth

Sfânta Edith de la Polesworth (Editha, Eadgyth, Ealdgyth) a fost o stareță anglo-⁠saxonă cinstită în regatul Merciei. Tradiția o leagă de mănăstirea Polesworth, din Warwickshire, și de centrul regal Tamworth, din Staffordshire. Deși a fost cinstită larg ca sfântă, identitatea ei istorică și vremea în care a trăit rămân nesigure; după unele izvoare a murit în jurul anilor 960. Sărbătoarea ei, și probabil ziua morții, este 15 iulie, iar cultul ei a fost deosebit de puternic în Midlands, unde mai multe biserici îi poartă numele.

Izvoarele și neînțelegerile

Edith (Ealdgyth) este trecută în prima parte a unei liste târzii de sfinți în engleza veche, numită Secgan, care așază mormântul ei la Polesworth. Izvoarele medievale mai târzii dau despre ea relatări potrivnice. Unele tradiții o socotesc fiica regelui Eduard cel Bătrân (899-924), poate din prima lui soție Ecgwynn sau din a doua, Ælfflæd, iar altele spun că era fiica lui Ecgberht, regele Wessexului (802-839).

Sora regelui Æthelstan

Tradiția scrisă în secolul al XII-⁠lea la mănăstirea Bury St Edmunds și reluată mai târziu de Roger de Wendover (mort în 1236) și Matthew Paris (mort în 1259) spune că ea era sora regelui Æthelstan, care a dat-⁠o de soție lui Sihtric Cáech, rege hiberno-⁠scandinav al Northumbriei de sud și al Dublinului. Povestea adaugă că împreună nu au trăit ca soți. Sihtric și-⁠a călcat partea de legământ, lepădându-⁠se de credința creștină, și a murit curând. Edith s-⁠a întors în sud și a întemeiat o mănăstire de maici la Polesworth, nu departe de reședința regală merciană Tamworth, unde și-⁠a petrecut restul vieții ca monahie și fecioară cucernică.

Povestea pare să pornească de la o sursă mai veche, versiunea D a Cronicii anglo-⁠saxone, care confirmă că la 30 ianuarie 926 regele Æthelstan și-⁠a măritat sora cu Sihtric (mort în 927) și a luat parte la ospățul nunții la Tamworth. Cronica nu dă însă niciun nume. În secolul al XII-⁠lea, William de Malmesbury o numește fiica lui Eduard cel Bătrân și a Ecgwynnei, deci soră întreagă a lui Æthelstan, dar spune că nu i-⁠a găsit numele în izvoarele pe care le avea. O variantă a tradiției de la Bury, care așază mormântul ei la Tamworth și nu la Polesworth, o face fiica lui Ælfflæd, deci soră vitregă a lui Æthelstan. Cronica lui John de Wallingford, din secolul al XIII-⁠lea, numește soția lui Sihtric Orgiue.

Istoricii de azi au păreri împărțite. Unii preferă identificarea lui Roger sau cel puțin posibilitatea ca numele ei să fi fost Eadgyth. Alan Thacker spune că, având în vedere legăturile puternice ale lui Æthelstan cu Mercia, nu este deloc improbabil ca o astfel de femeie, dacă ar fi fost respinsă, să-⁠și fi sfârșit zilele într-⁠o obște din vechea țară a casei regale merciene, poate crescută, ca și Æthelstan, la curtea merciană. Barbara Yorke arată, însă, că numele Eadgyth este puțin probabil să fi aparținut în același timp la două fiice ale lui Eduard, cealaltă din Ælfflæd, căsătorită cu Otto I.

O sfântă mai veche?

Un izvor mai vechi, deși mai mult legendar, Viața Sfintei Modwenna scrisă de Conchubran la începutul secolului al XI-⁠lea, pomenește o soră a regelui Alfred cu numele Ite, o monahie care a fost învățătoarea sfintei, având o slujnică numită Osid. Numele Ite a fost socotit „aproape sigur o stricare a lui Edith”, iar Osid o redare a lui Osgyth. Barbara Yorke preferă să identifice personajul istoric cu o Edith mai veche. Includerea ei în Secgan, în grupul sfinților vechi îngropați lângă râuri, poate fi socotită o dovadă că era o sfântă merciană din secolele al VII-⁠lea sau al VIII-⁠lea. După Thacker, însă, intrarea din Secgan ar putea fi o adăugire târzie, împreună cu cel puțin alte două, care par să reflecte interese din vremea lui Æthelstan.

Sfânta este pomenită în mai multe biserici din Midlands, mai ales în mănăstirea Polesworth și în biserica colegială din Tamworth, care îi poartă numele. Alte biserici închinate Sfintei Edith se află la Church Eaton, în Staffordshire, la Amington, la Monks Kirby, în Warwickshire, și în Lincolnshire.