Teodora din Constantinopol

Cuvioasa Teodora din Constantinopol (decedată în 940) a fost o bătrână cucernică din capitala bizantină, în casa căreia Cuviosul Vasile cel Nou a primit pe cei care căutau mângâiere și sfat. Este cunoscută mai ales din Viața Sfântului Vasile cel Nou, în care povestea ei, „Umblarea Teodorei prin vămile văzduhului”, a devenit cea mai cunoscută înfățișare a vămilor în literatura greacă și slavă. Biserica o pomenește la 30 decembrie.

Viața ei

Potrivit izvoarelor bisericești, Teodora a fost o grecoaică înstărită, cetățeană a Constantinopolului. După moartea soțului, s-⁠a dedicat slujirii aproapelui și rugăciunii. După porunca Domnului, și-⁠a luat crucea și a primit rânduiala monahală. După alt izvor bisericesc, a primit îmbrăcarea monahală înaintea morții.

Cuviosul Vasile a locuit în casa ei, într-⁠o chilie de rugăciune făcută anume pentru el. Sub îndrumarea lui, Teodora a dus o viață cucernică. După o altă relatare, fericitul Vasile s-⁠a mutat în casa credinciosului Constantin, vecină cu a Teodorei, iar ea, la invitația lui Constantin, a început să-⁠l slujească cu râvnă pe Vasile ca pe un rob al lui Dumnezeu. Când cineva venea să-⁠l vadă pe zăvorâtul Vasile, Teodora îl anunța, iar Vasile vorbea cu omul în chilia Teodorei. Teodora era și o rugătoare stăruitoare. Acestea se petreceau în vremea când, în capitala bizantină, Cuviosul Simeon Noul Teolog îi îmbărbăta pe cei ce se nevoiau cu învățături despre dragostea de Dumnezeu. După ce a ajuns la bătrânețe, Teodora a adormit la 30 decembrie 940.

Vedenia ucenicului Grigorie

Ucenicul lui Vasile, monahul Grigorie, a dorit să afle soarta Teodorei după moarte și l-⁠a rugat adesea pe nevoitor să i-⁠o descopere. La rugăciunile lui Vasile, Grigorie a văzut-⁠o în somn pe Teodora. Bătrâna i-⁠a povestit cum sufletul ei, după moarte, a trecut prin vămi și cum au ajutat-⁠o rugăciunile lui Vasile. În povestirea lui Dimitrie al Rostovului, în timpul somnului lui Grigorie, i s-⁠a arătat un tânăr cu chip luminos, care i-⁠a spus să meargă repede, fiindcă Cuviosul Vasile îl cheamă ca să-⁠i arate pe Teodora. Grigorie a fost răpit la porțile raiului, apoi dus în locurile sfinte, unde i-⁠a văzut pe Vasile și pe Teodora, și toți s-⁠au bucurat împreună. Grigorie a întrebat-⁠o cum a răbdat ceasul groaznic al morții și cum a scăpat de duhurile rele.

După povestirea Teodorei, când sufletul ei s-⁠a despărțit de trup, a văzut niște etiopieni înfricoșători, care îi arătau un sul cu toate faptele ei de mai înainte, scârțâind din dinți și guițând ca porcii. Apoi au luat-⁠o îngerii și au dus-⁠o prin vămi. Vama dintâi a fost minciuna, a doua clevetirea, a treia pizma, a patra jignirea mincinoasă din iubire de sine, a cincea mânia cu furie, a șasea mândria, a șaptea înjurătura și vorbirea de rușine, a opta camăta și lingușirea, a noua slava deșartă, a zecea iubirea de arginți, a unsprezecea beția, a douăsprezecea ținerea de minte a răului, a treisprezecea vrăjitoria, a paisprezecea descântecele și purtarea talismanelor, a cincisprezecea lăcomia pântecelui și închinarea la idoli, a șaisprezecea adulterul, a șaptesprezecea uciderea, a optsprezecea furtul, a nouăsprezecea desfrânarea, a douăzecea lipsa de milă. Când, într-⁠o vamă, doar faptele ei bune nu erau de ajuns pentru dezlegarea ei, îngerii adăugau la ele din darul faptelor bune ale Cuviosului Vasile. Așa a trecut fără împiedicare prin toate vămile și a fost dusă în locul fericit. Dar sufletul păcătos este dat acelor etiopieni, care îl duc la chinuri.

Când îngerii duceau sufletul Teodorei, Cuviosul Vasile a scos din sân o cutiuță și le-⁠a dat-⁠o, ca ajutor pentru suflet, drept un fel de capital de răscumpărare. După Viață, este vorba de aurul duhovnicesc al lui Vasile, adică prisosul de virtuți adunate prin nevoință.

Viața lui Vasile cel Nou și răspândirea ei

Miezul Vieții Sfântului Vasile cel Nou, apărută pe la mijlocul secolului al X-⁠lea, este alcătuit din două mari povestiri despre vedeniile ucenicului Grigorie, care au circulat adesea și separat: „Umblarea Teodorei prin vămi” și „Vedenia Judecății de Apoi”. „Umblarea Teodorei” este cea mai cunoscută descriere a vămilor și, în literatura greco-⁠slavă, cea mai amănunțită. Părinții Bisericii nu au dezvoltat în amănunt această temă a sfârșitului, iar autorul „Umblării” a clădit pe baza ei o „epopee a morții”, cum a numit-⁠o un cercetător, care a izbit imaginația cititorului medieval prin chipuri mistice vii ale lumii de dincolo. Grigorie a pus în locul Satanei, din descrierile mai vechi, Moartea personificată, a cărei apariție întrerupe disputa dintre îngeri și demoni. A orânduit descrierea teologică a soartei sufletului după moarte și i-⁠a dat un caracter îndrumător. Folosind chipuri cunoscute contemporanilor, perceptorii, cântarul, judecățile, el a explicat mecanismul judecății de la vămi, arătând că demonii știu dinainte faptele sufletului din însemnările trimise în timpul vieții omului. Se pune accent pe spovedania la duhovnic, ceea ce arată dezvoltarea tainei spovedaniei în secolele IX-⁠X, când s-⁠a pierdut partea ei publică și au apărut primele îndrumare de pocăință. Pentru cei care nu s-⁠au spovedit înainte de moarte, mântuirea este cu putință prin prisosul faptelor bune proprii și prin mijlocirea sfântului.

În variantele grecești ale Vieții, ca și în traducerile slave și rusești, numărul probelor, numele lor și ordinea sunt mai mult sau mai puțin diferite. Se socotește că cea mai apropiată de original este o ordine în care sunt mustrate calomnia, ocara, pizma, minciuna, mânia, trufia, vorbăria goală, camăta, slava deșartă, iubirea de arginți, beția, ținerea de minte a răului, vrăjitoria, lăcomia, idolatria, păcatele împotriva firii, adulterul, uciderea, furtul, desfrânarea, lipsa de milă. Se crede că „Umblarea” a fost influențată de povestirea despre vămi din Cronica lui Gheorghe Amartol. Există și o traducere arabă, făcută la Damasc în 1693. Viața lui Vasile cel Nou a fost tradusă în slavonă încă din secolul al XI-⁠lea și s-⁠a răspândit în mai multe redactări. Scurta viață a Teodorei se citește la 30 decembrie în a doua redactare a Proloagelor în proză. Din a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, Viața a cunoscut o a doua naștere în mediul vechilor credincioși. Au rămas sute de copii din secolele XVII-⁠XIX, între care multe ilustrate, iar în secolul al XIX-⁠lea s-⁠au făcut stampe populare pe această temă. Varianta lui Dimitrie al Rostovului a apărut în volumul al treilea din „Cartea vieților sfinților” (Kiev, 1700).

Înrâurirea povestirii

Viața lui Vasile cel Nou, cunoscută în Rusia din secolele XI-⁠XII, a influențat literatura, arta și folclorul vechi rus. În secolele XII-⁠XIII, povestirea vămilor a stat la baza „Cuvântului despre puterile cerești”, atribuit lui Avraamie de Smolensk. Povestirea a trecut și în vorba poporului. O variantă folclorică a fost notată în Siberia răsăriteană în primul sfert al secolului al XX-⁠lea: în ea, sfânta spune că moartea a venit cu coasa și cu ferăstrăul, iar sufletul a trecut prin patruzeci de vămi. Credința în vămi a intrat adânc în credințele populare despre sfârșit. În unele locuri din Rusia, la patruzeci de zile după moartea cuiva, apropiații coceau o lespede lungă de grâu, cu bare transversale pentru vămi, o „scăriță”. Cei care o mâncau ajutau sufletul mortului să treacă de duhurile întunericului.

Teodora este canonizată în rândul cuvioșilor, iar Biserica Ortodoxă Sârbă o pomenește la 30 decembrie după calendarul vechi (12 ianuarie după cel nou).