Macarie al Moscovei

Sfântul Macarie a fost mitropolit al Moscovei și al întregii Rusii din 1542 până în 1563, mai înainte arhiepiscop al Novgorodului. Scriitor, iconar și organizator al vieții bisericești, a fost sfetnic apropiat al țarului Ivan cel Groaznic și a rămas în istorie prin marile culegeri de vieți ale sfinților. A adormit la sfârșitul lui decembrie 1563 și a fost canonizat de Biserica Rusă în 1988.

S-⁠a născut în jurul anului 1482 la Moscova, din părinți binecredincioși, cu numele Mihail; tatăl lui, Leonțiu, a murit curând după nașterea lui, iar mama a primit mai târziu tunderea monahală cu numele Eufrosinia. A intrat novice în mănăstirea Nașterii Maicii Domnului Pafnutiev-⁠Borovsk și a primit la tundere numele marelui pustnic Macarie Egipteanul. A fost bun iconar și un sprijinitor ferm al lui Iosif de Volokolamsk și al ucenicilor lui. În 1523 a devenit egumen al mănăstirii Lujeț din Mojaisk, unde l-⁠a cunoscut pe marele cneaz Vasile al III-⁠lea; a fost unul dintre puținii clerici care au sprijinit despărțirea acestuia de Solomonia Saburova și i-⁠au binecuvântat a doua căsătorie cu Elena Glinskaia. În 1526 a fost sfințit arhiepiscop al Novgorodului și Pskovului, scaun rămas gol șaptesprezece ani. Acolo a pus în aplicare hotărârile soboarelor din 1503-1504, a dus mănăstirile spre viața de obște (din douăzeci și patru, doar patru erau de obște la 1528, iar la sfârșitul păstoririi lui erau optsprezece), a sprijinit alcătuirea unui nou letopiseț, a înnoit icoane și biserici (frescele Sfintei Sofii) și a trimis în 1533 și 1535 misionari printre popoarele fino-⁠ugrice de pe Neva, lacurile Ladoga și Onega și până în Peninsula Kola. Tot la Novgorod a încercat să adune toate cărțile „citite în pământul rusesc”, începutul marilor Mineie ale lui Macarie (Marile Mineie de citire); în 1541 cele douăsprezece volume au ajuns la biblioteca Sfintei Sofii. I se atribuie și începutul Cărții Treptelor Neamului Împărătesc.

La 16 sau 19 martie 1542, sprijinit de grupul boieresc al prinților Șuiski, a fost ales mitropolit al Moscovei, în locul lui Ioasaf. Curând a început să li se împotrivească Șuiskilor și a contribuit la îndepărtarea lor în 1543. A avut mare înrâurire asupra politicii lui Ivan, ca membru al așa-⁠numitului „Sfat ales”. L-⁠a încoronat țar la 16 ianuarie 1547 și a binecuvântat căsătoria lui cu Anastasia Zaharina-⁠Iurieva. A luat parte la adunările țării din 1547, 1549 și 1550, îndemnând la împăcarea grupărilor boierești. În sinoadele din 1547 și 1549 a săvârșit canonizarea a treizeci și nouă de sfinți ruși. A corespondat cu Maxim Grecul, surghiunit, și a introdus în Mineie unele din scrierile lui, dar i-⁠a respins cererile de iertare. La sinodul din 1551 (Stoglav) a împiedicat legea secularizării pământurilor mănăstirești, cerută de protopopul Silvestru. A binecuvântat oastea înainte de plecarea la Kazan în 1552, iar în 1559 Ivan l-⁠a lăsat la Moscova să „apere țaratul”, făcându-⁠l cârmuitor vremelnic. A dus la capăt a doua și a treia redactare a Mineielor în 1552 și 1554 și a sprijinit întemeierea tiparniței la Moscova. Se prăznuiește la 30 decembrie (12 ianuarie).