Egwin de Evesham

Sfântul Egwin a fost călugăr benedictin și al treilea episcop al Worcesterului, în Anglia, întemeietorul mănăstirii Evesham. A adormit la 30 decembrie 717. Este cinstit în Biserica Romano-⁠Catolică și în cea Ortodoxă, unde este numărat în Soborul sfinților din Britania și Irlanda.

S-⁠a născut la Worcester, într-⁠o familie nobilă, descendent al regilor Merciei, poate nepot al regelui Æthelred. Devenit monah, regele, clerul și poporul au cerut împreună să fie episcop, și a fost sfințit după 693. Ca episcop a fost ocrotitor al orfanilor și văduvelor și judecător drept. A luptat cu localnicii pentru primirea moralei creștine, mai ales a căsătoriei creștine și a celibatului clerului, iar aspra lui disciplină a stârnit nemulțumiri care au ajuns la superiorii săi bisericești. A pornit atunci în pelerinaj la Roma, ca să-⁠și afle dreptatea de la papă. După legendă, și-⁠a pus lanțuri la picioare și a aruncat cheia în râul Avon. Se mai povestește că, trecând prin Alpi, tovarășii lui au înseteat. Cei care nu credeau în sfințenia lui l-⁠au rugat batjocoritor să se roage pentru apă, ca Moise în pustie, iar cei care credeau l-⁠au rugat cu credință. Egwin s-⁠a rugat plecat la pământ, iar din stâncă a țâșnit un izvor limpede. Pe când se ruga la mormântul apostolilor la Roma, un slujitor i-⁠a adus chiar cheia, găsită în gura unui pește prins în Tibru. El s-⁠a eliberat de lanțuri și a primit de la papă dezlegare de bârfele dușmanilor.

La întoarcere a întemeiat mănăstirea Evesham, închinată Maicii Domnului, care s-⁠a numărat printre marile mănăstiri benedictine ale Angliei medievale, pe locul unde, după tradiție, Maica Domnului i-⁠a arătat unui porcar, Eof, că trebuie zidită o biserică. A luat parte la sinodul de la Clovesho, istoricii mai noi punând însă la îndoială că a existat acel sinod. A murit la mănăstirea întemeiată de el și a fost îngropat acolo, la 30 decembrie 717, sau 720 după Mabillon. Viața lui a fost scrisă în jurul anului 1016 de Byrhtferth de Ramsey și în jurul anului 1130 de Dominic de Evesham. Mormântul i-⁠a fost distrus în 1540, odată cu biserica mănăstirii, la desființarea ei.