Teofan Izvorâtorul de Mir

Cuviosul Teofan Izvorâtorul de Mir a fost episcop al Soleei și păstor al grecilor din Nicosia, în Cipru, în vremea stăpânirii venețiene, adormit în 1550. A fost pomenit de martori din vremea lui ca monah de viață fără pată și, după moarte, ca făcător de minuni. Este cinstit local în Cipru și se pomenește la 17 mai; nu are o canonizare cunoscută.

Viața

Teofan a trăit în Cipru în vremea ocupației venețiene (1489-1571). Nu se știe nimic despre părinții, originea și învățătura lui. Știrile pe care le avem sunt puține, dar de preț, fiind păstrate de un contemporan și martor ocular la deshumarea moaștelor lui, Stefano Lusignan (1537-1590), călugăr dominican și vicar al Arhiepiscopiei latine a Ciprului, în Coreografia insulei Cipru, tipărită întâi în italiană, în 1573, apoi în franceză, în 1580.

A iubit mult pe Hristos, a lăsat lumea și a trăit ca monah în Mănăstirea Mangana, din Nicosia, închinată Sfântului Gheorghe. Mănăstirea era veche, din vremea bizantină, dar fusese înnoită în 1453 de Elena Paleologina, soția regelui Ioan al II-⁠lea al Ciprului, ca să găzduiască preoții veniți în Cipru după căderea Constantinopolului. Venețienii au dărâmat-⁠o în 1567, ca să facă fortificațiile noi ale Nicosiei. Viața monahului Teofan a fost pildă: „în ce privește viața lui, nu s-⁠ar putea afla nimic de criticat”, scrie nota biografică din lucrarea citată. Deși își ascundea virtuțile în smerenie, Domnul l-⁠a arătat oamenilor, iar episcopii vremii l-⁠au ales, împotriva voinței lui, să păstorească Biserica Ciprului. A primit slujba cu mare greutate. Cum arhiepiscopul latin avea scaunul la Nicosia, sfântul a purtat titlul de episcop al Soleei și administrator al grecilor din Nicosia. În vremea venețiană, episcopii greci nu aveau voie să locuiască în orașele mari, în sediile mitropoliilor, ci doar în sate.

Retragerea și mutarea la Domnul

Nu se știe cât a rămas în scaun. O întâmplare neobișnuită l-⁠a făcut să-⁠și dea demisia, care a fost primită cu greu. Într-⁠o zi și-⁠a mustrat economul, cea mai înaltă slujbă bisericească după episcop, pentru o greșeală. Economul, om mândru și obraznic, l-⁠a lovit cu palma peste obraz în fața poporului. Episcopul, socotindu-⁠se cu totul nevrednic de slujba lui, s-⁠a dus la arhiepiscopul latinilor și i-⁠a pus demisia în mână. A cerut-⁠o cu lacrimi. Autoritățile venețiene au refuzat la început, semn al respectului pentru persoana lui, dar în cele din urmă au primit-⁠o. Blândul episcop nu s-⁠a mâniat și n-⁠a cerut pedepsirea economului. Marea lui smerenie arată înălțimea sfințeniei lui.

După demisie și-⁠a împlinit dorul de liniște. A fugit de zgomotul orașelor și s-⁠a retras la Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Mesa Potamos, în munții Troodos. După unele știri, a fost și egumen acolo. Apoi a urcat și a trăit singur într-⁠o chilie la vreo 87 de metri mai sus de mănăstire, loc numit de aceea „Mănăstirea lui Gumenos”. Domnul i-⁠a dat, după adormire, darul minunilor, după cum mărturisesc monahii mănăstirii.

Din viața lui se povestește doar o întâmplare. Într-⁠o noapte a visat că un prieten îi aduce un vas cu miere. Dimineața, de-⁠abia trezit, prietenul a sosit cu un vas plin cu miere. Episcopul a primit cu mulțumire mierea, apoi a aruncat-⁠o de perete, iar mierea s-⁠a vărsat. I-⁠a spus prietenului că a făcut aceasta ca să nu îl lase pe diavol să-⁠l facă să creadă în vise. A respins astfel ispita diavolului de a-⁠i închipui că ar avea darul înainte-⁠vederii. A murit în 1550, după cercetătorul cipriot Neofit Rodinos.

După patru sau șase ani, moaștele i-⁠au fost mutate și au fost aflate neputrezite și mirositoare. Au fost puse în catolicon, iar capul, într-⁠o cutie de argint. „Am văzut deshumarea și oasele amestecate cu pământ, care răspândeau o mireasmă, dar nu de moarte”, scrie Lusignan. Amintirea lui s-⁠a păstrat în timpul stăpânirii turcești, iar în 1999, în biserica satului Treis Elies, din Mitropolia Morfului (vechea Solea), s-⁠a aflat o icoană din 1689, a zugravului Leontie din Limassol, cu inscripția „Sfântul Teofan cel Nou”, care îl înfățișează, probabil, ca episcop al Soleei. Unde se află astăzi moaștele nu se știe; probabil părinții mănăstirii le-⁠au ascuns, ca să le ferească de turci.