Varlaam din Serpuhov

Sfântul Cuvios Varlaam din Serpuhov a fost monah și ucenic al Sfântului Alexei, mitropolitul Moscovei. Povestirea despre el vine dintr-⁠o cronică scrisă pe scândură, „Despre întemeierea Mănăstirii Vlădicești din Serpuhov”, păstrată în mănăstire până la începutul secolului al XX-⁠lea. Nu se știe de unde era, cine erau părinții lui, nici când și unde a primit tunderea; cronica îl numește „tuns în pustie”. În jurul anului 1360 era chelarul Sfântului Alexei, care îl iubea mult, pentru că vedea în el frica de Dumnezeu și supunerea.

După cronică, într-⁠o zi din 1360 mitropolitul făcea rugul obișnuit, iar diaconul Gherasim citea condacele și icoasele, când o lumină neobișnuită a umplut chilia și s-⁠a auzit un glas de la icoana Maicii Domnului: „Alexie, trebuie să ridici o mănăstire în numele Meu și, laolaltă, în amintirea ta”. Sfântul s-⁠a rugat să i se lămurească minunea, iar glasul a spus: „În hotarele cetății Serpuhov, căci am îndrăgit acel loc spre mântuirea multor suflete omenești”. Mitropolitul l-⁠a trimis pe Varlaam să caute locul și să-⁠i dea de știre. Varlaam a găsit un loc și a rămas peste noapte, iar noaptea a auzit un sunet neobișnuit și zăngănit de vase de fier și de aramă. S-⁠a întors cu bucurie să povestească. Peste câteva zile Alexie l-⁠a trimis iar să pregătească cele de trebuință. Înainte de plecare, mitropolitul a făcut o molitfă, iar când a terminat dismisul, Varlaam a căzut și și-⁠a dat duhul. Alexie a strigat către icoană, iar glasul a răspuns: „Alexie, ia-⁠l pe Varlaam de mână și ridică-⁠l, te va asculta”. Alexie l-⁠a luat de mână, iar Varlaam s-⁠a sculat plângând. Întrebat de ce plânge, a răspuns: „Te rog, nu mă sili să spun până la moarte. La moarte îți voi spune”. Apoi a pornit la drum. Puțin mai târziu a venit la Serpuhov și Alexie, a cercetat multe locuri și a rămas nemulțumit de alegerea lui Varlaam, dar a auzit noaptea același lucru și un glas: „Aici să ridici mănăstire.” A ascultat, a poruncit să se pună temelia unei biserici de lemn și l-⁠a numit pe Varlaam ctitor. În 1362 s-⁠a ridicat și biserica de piatră a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu trapeza, sfințită de Sfântul Alexei. Varlaam a fost ctitor al mănăstirii cincisprezece ani, apoi a orbit și a mai trăit doi ani.

Când a simțit sfârșitul aproape, l-⁠a rugat pe Alexie să vină și să-⁠l îngroape cu mâna lui. Alexie l-⁠a găsit orb și bolnav și i-⁠a cerut să spună ce a făgăduit. Varlaam a răspuns că nu poate spune cu gura, din pricina groazei, și nu poate scrie, căci nu vede. După rugăciune, Varlaam a văzut deodată, a luat condeiul și a scris: „De ce se va numi mănăstire Vlădiceasca, nu Alexeievskaia? Pentru că am văzut pe Stăpâna și totul a fost purtarea ei de grijă”. A scris apoi că, în căderea lui, a văzut îngerii ținând mănăstirea, pe Zaharia la ușile bisericii și pe Născătoarea de Dumnezeu intrând cu părinții ei, iar Zaharia a luat-⁠o și a așezat-⁠o pe a treia treaptă. O lumină neobișnuită a luminat chilia, iar Varlaam a chemat pe fratele Ghedeon, orb, a pus mâna pe capul lui și i-⁠a spus: „Cu mine ai orbit, cu mine să vezi”, și Ghedeon a văzut. Varlaam i-⁠a prezis că va mai trăi trei săptămâni și va muri în biserică la Aducerea Cinstitelor Daruri, ceea ce s-⁠a și întâmplat. Varlaam s-⁠a mutat în pace la 5 mai 1377, Sfântul Alexei i-⁠a făcut slujba de îngropare, iar după voia lui a fost îngropat în pridvorul bisericii, ca să vadă veșnic biserica Maicii Domnului.

În același an 1377, din porunca Sfântului Alexei, a fost zugrăvită pentru mănăstire icoana „Intrarea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor”, după vedenia lui Varlaam. Ea a fost multe veacuri sfântul principal al mănăstirii și a fost cinstită în toată Biserica ca făcătoare de minuni (praznic la 21 noiembrie). Cronica nu spune cum a povățuit Varlaam frăția, dar se poate socoti că a lucrat mai ales la zidirea duhovnicească. În iarna lui 1374 a venit la Serpuhov Cuviosul Serghie, la chemarea cneazului Vladimir Andreevici. Cu un an după aceea Varlaam a orbit și sănătatea i s-⁠a șubrezit, dar el a continuat să povățuiască frații, pomenind cuvintele Sfântului Serghie despre greutatea vieții călugărești: „Știți că locul acesta este greu, flămând și sărac; pregătiți-⁠vă nu pentru hrană sătulă, ci pentru osteneli, sudoare și necazuri”.

Moaștele lui, odihnind sub lespede în biserica mare, au fost cinstite de frați. Cinstirea lui apare în sinodicul din 1588 și în alte documente; în 1806 o monahie a văzut trupul nestricat sub mormânt. În 1806 mănăstirea a devenit de maici, iar multe documente au fost pierdute. În 1848, când Serpuhovul a fost izbăvit de holeră prin ocrotirea Maicii Domnului, atenția a fost îndreptată spre mormântul Cuviosului Varlaam, de unde se făceau multe vindecări, iar mitropolitul Filaret al Moscovei a cercetat și a trimis Sfântului Sinod un amplu raport.

Este pomenit la 18 mai (5 mai, stil vechi) și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova.